Deputatul USR Cătălin Drulă a reacționat ferm față de decizia de a majoră prețul biletelor la metrou, catalogând-o drept o „măgărie pesedistă”. Într-o postare pe Facebook, el argumentează că această creștere tarifară nu este justificată de nevoi reale de dezvoltare, ci este consequența unui management deficitar și a unor costuri exagerate în cadrul companiei de stat Metrorex.
„Când nu mai știe pe unde să scoată cămașa, nota de plată e predată populației”, susține Drulă, explicând că această situație provine din „costuri umflate” și „companii de stat mafiotizate”, care duc inevitabil la creșterea tarifelor pentru călătorii.
Cheltuieli cu personalul care au explodat
O problemă majoră, subliniază fostul ministru, o reprezintă cheltuielile cu salariile la Metrorex, care au crescut cu peste 328% în ultimul deceniu. Dacă în 2016 aceste costuri erau de 333 milioane de lei, pentru 2026 sunt estimate la peste 1,1 miliarde lei. Cătălin Drulă susține că numărul optim de angajați ar fi în jur de 3.500, în timp ce în prezent Metrorex are aproximativ 5.000 de salariați, cifră care nu a scăzut semnificativ după o încercare de restructurare în 2021. El acuză mafia sindicală și lipsa voinței politice în a realiza reforme.
Deputatul atrage atenția și asupra raportului dezechilibrat între numărul angajaților din București și alte capitale europene, precum Viena, unde întreg sistemul de transport are doar 9.000 de angajați, comparativ cu 15.000 în capitala României (Metrorex plus STB).
Creșterea subvențiilor și a costurilor operaționale
De asemenea, Drulă punctează faptul că subvențiile de stat pentru Metrorex au crescut semnificativ în ultimii ani, ajungând de la 300 milioane de lei în 2016 la 1 miliard de lei în prezent. Costurile operaționale au urcat și ele de la 346 milioane lei în 2021 la aproape 687 milioane lei în 2026, fără o corelare cu o îmbunătățire a serviciilor oferite.
În acest context, fostul ministru taxează și creșterea tarifelor operată la 1 ianuarie 2025, când prețul unei călătorii simple a crescut de la 3 la 5 lei, dar încasările au crescut doar cu 35%, mult sub așteptările autorităților.
Impact negativ asupra călătorilor
Cătălin Drulă consideră că planul de a majora din nou prețul biletelor la 7 lei de la 1 mai 2026 reprezintă o eroare strategică. Această decizie va afecta negativ călătorii, fără a aduce beneficiile financiare anticipate pentru Metrorex, întrucât prețul unei călătorii va ajunge aproape de costul unui litru de benzină, descurajând utilizarea transportului public.
Fostul ministru concluzionează că această continuă creștere a tarifelor este rezultatul unui sistem defectuos, obișnuit să acopere problemele prin majorarea costurilor pentru cetățeni, în loc să realizeze reforme eficiente și să reducă cheltuielile nejustificate.