Acum mai bine de două decenii, Bulmarket Group, o companie de referință din Bulgaria, a început să-și extindă activitatea în România. Grupul operează la nivel local prin intermediul a patru firme, concentrându-se în principal pe transportul feroviar și depozitarea gazului petrolier lichefiat (GPL).
Pentru a-și dezvolta această activitate, Bulmarket a înființat o societate dedicată transportului feroviar și s-a asociat cu o firmă românească deja existentă. În contextul acestor demersuri, compania bulgară a colaborat cu persoane din cadrul CFR, inclusiv cu o angajată, un fost director și un membru activ în Consiliul de Administrație al companiei feroviare de stat.
Bulmarket, însă, nu este la primul contact cu România, având în trecut o legătură legată și de un tragic accident feroviar care implică ambele țări.
Cine este Bulmarket Group?
Bulgarii de la Bulmarket reprezintă un actor major în industria energetică și transport din Bulgaria și Europa de Sud-Est. Fondata în 1996 de Stanko Stankov Dobrev, compania a început ca o entitate de comerț și distribuție cu sediul în orașul Ruse, pe malul Dunării.
Grupul se structurează în două divizii majore. Divizia Bulmarket, care activează și în România, este axată pe logistică, infrastructură și trading, iar Astra Finance produce biocombustibili. Activitatea Bulmarket acoperă o gamă largă de servicii, inclusiv transport feroviar, navigație fluvială, cisterne și terminale navale, ceea ce îi asigură poziția de al doilea transportator ca mărime din Bulgaria.
Intrarea pe piața românească și conexiunile controversate
Prima încercare a grupului de a pătrunde pe piața românească a avut loc în 2001, când o firmă puțin cunoscută din Washington DC, Zecon Enterprises LLC, a deschis la Giurgiu societatea City Gas SRL, condusă de bulgarul Sotiris Apostolos Tzumakas. Activitatea acesteia era legată de comerțul cu combustibili solizi, lichizi și gazoși.
În 2005, Stanko Dobrev și basarabeanul Dan Baltacov au lansat la Galați o nouă firmă City Gas SRL, specializată în manipulări și depozitări. Patru ani mai târziu, Baltacov și-a cedat părțile sociale către o altă companie din Washington DC, Jensen LLC, reprezentată de bulgăroaica Svetlana Raykova Marteva, avocat și președinte al consiliului Bulgartabac.
Ulterior, Dan Baltacov s-a orientat spre propriile afaceri, înființând Bulrom Gas Impex, un lider pe piața GPL-ului din România, care operează și benzinării sub brandul Octano și a avut ca furnizori companii importante precum LukOil. De asemenea, Baltacov este implicat în firme cu nume asemănător și structură similară celei fondate de Bulmarket.
De remarcat este că Bulmarket a creat legături puternice cu persoane din conducerea CFR, fapt ce a facilitat creșterea și operarea rețelei sale feroviare în România, aspect ce indică o strategie atentă de integrare locală prin intermediul unor cadre-cheie din instituțiile de stat.