În fiecare sezon estival, mii de turiști români aleg Grecia pentru vacanțe la malul mării și pentru a savura preparatele din faimoasele taverne mediteraneene. Totuși, experiența culinară poate veni la final cu o surpriză neplăcută pe nota de plată sub forma unei taxe suplimentare denumite „kuver” (sau couvert/kouver).
Ce reprezintă taxa „kuver” și ce acoperă aceasta
Deși nu este o sumă mare, această taxă generează deseori confuzii și discuții între clienți și personalul localurilor de alimentație publică. Termenul „kuver” provine din limba franceză, „couvert”, și desemnează taxa pentru tacâmuri sau pentru serviciul de așezare la masă, o practică tradițională în Grecia, Italia și alte țări mediteraneene.
Taxa „kuver” acoperă de cele mai multe ori costul pâinii proaspete oferite la începutul mesei, însoțită adesea de unt, pastă de măsline sau apă plată la carafă. Deși mulți turiști consideră aceste mici gustări ca fiind gratuite, ele sunt suportate prin această taxă fixă, care variază între 1 și 4 euro de persoană, în funcție de renumele și poziția geografică a restaurantului.
Recomandări pentru turiștii români în Grecia
În trecut, controversa legată de taxa „kuver” a dus la modificări legislative menite să protejeze consumatorii. Conform prevederilor actuale din Grecia, restaurantele sunt obligate să afișeze clar această taxă în meniuri, fie pe prima sau ultima pagină ori lângă secțiunea dedicată pâinii și gustărilor.
Astfel, turiștii trebuie să verifice meniul la sosirea în local și să fie atenți la menționarea acestei taxe. Este important de precizat că „kuver” nu substituie bacșișul ospătarului, care rămâne la discreția clientului. Dacă pâinea sau apa aduse automat nu sunt dorite, ele pot fi refuzate politicos, însă în majoritatea tavernelor tradiționale taxa rămâne fixă, aplicată pentru serviciul de aranjare a mesei.
Taxarea automată a „kuver” a fost declarată ilegală
Organizațiile elene pentru protecția consumatorilor au atras atenția asupra unor practici comerciale abuzive care persistă în sezonul turistic, în special în ceea ce privește aplicarea automată a taxei „kuver”. Asociația ELENĂ pentru protecția consumatorilor (EKPIZO) a emis o poziție fermă, precizând că recepționarea și facturarea acestei taxe fără informarea clară a clientului este acum ilegală.
Începând cu noile reglementări, localurile care aplică „kuver” fără aprobarea explicită sau fără să informeze clienții riscă amenzi drastice. Pentru fiecare produs adus și facturat ilegal, legea prevede o sancțiune de până la 500 de euro.
Restaurantele și tavernele riscă controale neanunțate și penalizări semnificative în cazul în care încalcă drepturile consumatorilor, acest fapt fiind confirmat și de analizele realizate de platforma Paros-summer.com.