Andreea Răsuceanu, una dintre cele mai respectate scriitoare din România, a oferit un interviu pentru publicația Libertatea, în care a discutat despre cel mai recent roman al său, „Hemiptera”, apărut la Editura Polirom. În discuție a fost adusă atât complexa istorie a Bucureștiului, ce o captivează pe autoare, cât și viziunea sa asupra sfârșitului lumii, privit nu ca un eveniment punctual, ci ca o stare persistentă.
În „Hemiptera”, Răsuceanu abordează ideea sfârșitului de multiple dimensiuni – individual și colectiv – prin intermediul unor povești de familie, relatări de dragoste și fragmente din timpul ciumei lui Caragea. Acțiunea este plasată într-un București aflat într-o continuă transformare, surprinzând atât schimbările sociale, cât și pe cele istorice.
Criticul Victor Cobuz descrie volumul drept „o relatare atentă, impresionantă și memorabilă a obsesiei omenești pentru sfârșit”, în timp ce Gabriela Gheorghișor evidențiază nota poetică și caracterul hipnotic al prozei, în care memoria, imaginarul și istoria capitalei se întâlnesc într-un univers încărcat de melancolie și speranță.
Andreea Răsuceanu este absolventă din 2002 a Facultății de Litere, Universitatea din București, specializarea română-engleză. Și-a susținut doctoratul în filologie în 2009 cu o teză despre mahalaua Mântulesei, continuând cu un stagiu de cercetare la Universitatea Sorbonne Paris 3, unde a dezvoltat elemente de geografie literară ale Bucureștiului în opera lui Mircea Eliade.
Debutul său editorial, „Cele două Mântulese” (2009), a fost nominalizat la mai multe premii literare importante, inclusiv ale Uniunii Scriitorilor din România. De atunci, a publicat volume relevante de critică și geografie literară, printre care și „Bucureștiul lui Mircea Eliade” (2013), premiat pentru contribuția sa critică.
Romanul „O formă de viață necunoscută” (2018) i-a adus Premiul pentru proză al revistei Ateneul, și nominalizări la principalele premii literare românești, cu traduceri în franceză. Cartea „Vântul, duhul, suflarea” (2020) i-a adus Premiul Academiei Române pentru proză în 2022, precum și Premiul Uniunii Scriitorilor, fiind tradusă și în alte limbi europene.
În interviu, autoarea explică că „una dintre marile iluzii ale omului modern este aceea că sfârșitul va avea o dată precisă”. Ideea romanului „Hemiptera” a pornit de la conștientizarea că sfârșitul lumii nu vine brusc, ci e o stare infiltrată adânc în cotidian. Un exemplu simbolic este parcul IOR, afectat de incendii repetate și proiecte imobiliare agresive, care contribuie la degradarea continuă a mediului natural.
Acest proces treptat de distrugere este ilustrat prin migrația animalelor, degradarea solului și apariția unor alge ciudate în lac, făcând referire subtilă la istoria sumbră a zonei Balta Albă, legată de ciumă și gropi comune. Deși fenomenul atrage atenția inițial a oamenilor, acesta este prea subtil pentru a fi recunoscut pe deplin, în contextul ritmului alert al vieții urbane.
Prin „Hemiptera”, Andreea Răsuceanu explorează modul în care literatura poate transforma chiar și cele mai întunecate aspecte ale existenței, oferind o rază de lumină și regenerare. Aceasta este pledoaria sa pentru puterea artei de a schimba percepțiile și de a reda sens în mijlocul haosului.
