O intervenție medicală urgentă s-a transformat într-un accident grav vineri seara în localitatea Urseni, județul Timiș, după ce o ambulanță SMURD a fost lovită de un tren la trecerea la nivel cu calea ferată.
Incidentul a avut loc în jurul orei 20:10, când echipajul medical se afla în misiune, transportând un pacient către spital. Impactul a afectat ambulanța și a rănit atât pacientul, cât și toți cei trei membri ai echipajului prezent în autospecială.
La fața locului au intervenit prompt echipaje medicale suplimentare, inclusiv o unitate SMURD de tip C și o ambulanță SAJ, care au acordat îngrijiri medicale victimelor. Toți cei patru răniți – șoferul autospecialei în vârstă de 32 de ani, doi paramedici de 42 și 46 de ani, precum și pacientul – au fost transportați de urgență la spital pentru investigații și tratament.
Poliția a demarat o anchetă penală pentru vătămare corporală din culpă, urmărind să stabilească condițiile exacte ale accidentului. Se verifică dacă ambulanța avea semnalele acustice și luminoase active și dacă au fost respectate regulile la trecerea la nivel cu calea ferată.
Conform reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, atât șoferul ambulanței, cât și conductorul trenului au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative.