Un incident grav a avut loc în județul Cluj, unde un echipaj al Serviciului de Ambulanță a fost atacat cu bâte, topoare și pietre, după ce au circulat pe TikTok zvonuri nefondate care susțineau că ambulanța „fură copii”.
Conform relatărilor, ambulanța intervenea într-o situație medicală de urgență în localitatea Recea Cristur. La intrarea în localitate, membrii echipajului au oprit pentru a cere indicații unui grup de localnici. În loc să primească sprijin, aceștia au început să îi filmeze și să manifeste o atitudine ostilă.
După ce pacientul a fost urcat în ambulanță, în drum spre spitalul din Dej, vehiculul a fost blocat de un autoturism din care au coborât mai mulți indivizi înarmați cu bâte și topoare. Aceștia au început să lovească autosanitara, strigând acuzații legate de zvonurile false privind „ambulanța neagră care fură copii”.
Atacul a escaladat când o piatră aruncată de agresori a spart geamul ambulanței, iar șoferul a fost rănit la ochi de cioburile de sticlă. Cu toate acestea, acesta a reușit să conducă până la Cluj-Napoca, unde a fost internat de urgență și operat. Medicii au spus că va avea nevoie de cel puțin trei luni pentru recuperare, din cauza leziunilor la cornee.