Reabilitarea completă a unui maxilar fără dinți ridică întrebarea esențială a numărului optim de implanturi dentare: patru sau șase. Această diferență aparent minoră influențează direct deciziile legate de calitatea și cantitatea osului disponibil, modul în care sunt preluate forțele masticatorii și costul total al intervenției.
Principiul metodei All-on-X
Metoda constă în inserarea a patru sau șase implanturi în poziții strategice pe arcadă, pe care se ancorează ulterior o proteză dentară fixă. Inițial, pacientul primește imediat o punte provizorie fixă, ceea ce a dat și denumirea „dinți într-o zi”. Totuși, această soluție provizorie se înlocuiește după perioada de osteointegrare – 3 până la 6 luni – cu proteza definitivă, de obicei realizată din zirconiu. Întregul proces, de la consultul inițial până la punerea protezei finale, durează între 4 și 9 luni.
Implanturile funcționează împreună, distribuind forțele masticatorii pe structură pentru a asigura o stabilitate optimă. Astfel, numărul și poziția implanturilor sunt stabilite în funcție de densitatea și volumul osos disponibil, aspecte care influențează succesul tratamentului.
Avantajele implanturilor suplimentare
Principala diferență între All-on-4 și All-on-6 constă în redundanța structurală oferită de cele șase implanturi. Dacă unul dintre cele șase implanturi nu se integrează complet, celelalte asigură susținerea reabilitării. În schimb, configurația cu patru implanturi oferă o marjă mai redusă de siguranță în cazul unui potențial eșec.
Un studiu retrospectiv realizat în 2022 pe 83 de pacienți a indicat o rată de supraviețuire de 89,7% pentru All-on-4, cu un număr mai ridicat de complicații biologice, comparativ cu 99% pentru All-on-6, care nu a înregistrat eșecuri protetice în perioada urmărită (6,5 ani). Cu toate acestea, meta-analizele pe termen lung arată rate de supraviețuire foarte bune și pentru All-on-4, ajungând la 98,8% pentru mandibulă și 95-97% pentru maxilar, când selecția pacienților și execuția chirurgicală sunt optime.
Diferențele între arcadele dentare
În practica implantologică, este frecventă recomandarea folosirii a șase implanturi pentru maxilar și patru pentru mandibulă. Motivul principal îl reprezintă caracteristicile anatomică diferite: osul maxilar este mai poros și mai puțin dens, necesitând o stabilitate suplimentară, în timp ce osul mandibular este mai compact. De asemenea, pacienții cu bruxism beneficiază de o distribuție mai echilibrată a stresului mecanic prin utilizarea mai multor implanturi.
Totuși, fiecare caz trebuie evaluat individual, iar decizia finală se ia în urma unei investigații imagistice tridimensionale CBCT, care oferă detalii precise despre volumul și densitatea osului. Fără această analiză, alegerea numărului optim de implanturi rămâne pur speculativă.
Impactul fumatului asupra succesului implanturilor
Un factor de risc major, adesea subestimat de pacienți, este fumatul. O meta-analiză publicată în 2026 în Clinical Implant Dentistry and Related Research confirmă că intensitatea fumatului influențează negativ ratele de supraviețuire ale implanturilor și crește resorbția osoasă marginală, afectând astfel durabilitatea reabilitării dentare.
