Virgil Ianțu și-a exprimat recent îngrijorarea în mediul online după ce a vizionat un clip cu un banchet de clasa a VIII-a, în care elevii au adoptat ipostaze pe care le consideră nepotrivite pentru vârsta lor. Mesajul său vine în contextul unei postări video făcute de cântăreața Alexandra Cotruș, care a devenit virală pe rețelele sociale.
El a atras atenția asupra faptului că acești copii nu sunt adolescenți cu experiență, ci doar elevi de aproximativ 12 ani, care au fost filmați dansând într-un mod care pare influențat de atitudini adulte, cu o coregrafie explicită din punct de vedere sexual, pe fundalul unei melodii cu versuri sugestive.
Virgil Ianțu a ridicat întrebarea esențială privind rolul părinților în astfel de situații, punând în discuție responsabilitatea adulților în a pune limite sănătoase copiilor. În opinia lui, problema nu este legată de genul muzical sau de teribilismul specific vârstei, ci de contextul și momentul în care sunt permise astfel de comportamente.
Prezentatorul observă că unii părinți preferă să fie „prieteni” cu copiii lor, evitând să le impună restricții, ceea ce duce la o normalizare a unor manifestări care altfel ar trebui gestionate cu atenție. Această atitudine are consecințe, mai ales că generația tânără este modelată de adulții din jurul lor încă din copilărie.
Ianțu subliniază faptul că atunci când un copil de 14-15 ani interpretează piese cu teme mature, acest lucru indică o problemă mai profundă legată de acceptarea tacită a unor comportamente premature. Astfel, normalizarea apare ca un factor care afectează echilibrul între libertate și responsabilitate.
De asemenea, el atrage atenția asupra tentațiilor din mediul online la care copiii sunt expuși zilnic, iar în acest context rolul părinților este esențial pentru a valida și aproba doar ceea ce este potrivit. Virgil Ianțu întreabă retoric dacă mai există încă „spațiu” pentru copilărie în viața tinerilor și dacă adulții și-au păstrat rolul de protectori și ghizi.
În încheiere, prezentatorul face apel la conștientizarea faptului că pierderea copilăriei precoce are un preț pe care societatea trebuie să-l recunoască și să-l gestioneze, invitând la o reflecție asupra responsabilității colective față de educația și protecția copiilor.
