La câteva săptămâni de la internarea fiului său, Fulgy, în Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”, Viorica de la Clejani oferă noi informații despre starea acestuia. Artista își exprimă dezamăgirea pentru faptul că niciun membru al familiei nu a luat legătura pentru a se interesa de situația lui Fulgy.
Fulgy, fiul Vioricăi și al lui Ioniță de la Clejani, a fost internat la începutul lunii aprilie, după ce a lansat pe platforma TikTok amenințări serioase privind o posibilă explozie în blocul în care locuiește. Situația a impus intervenția specialiștilor de psihiatrie pentru evaluare și tratament.
Într-un interviu acordat publicației Spynews, Viorica de la Clejani a mărturisit că perioada recentă a fost dificilă pentru întreaga familie, dar a asigurat că fiul său este pe mâini bune, sub supravegherea unor medici specializați.
„Băiatul meu este foarte bine, este pe mâna unor medici care sunt de specialitate. Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu ajutorul medicilor, și cu voința lui, și cu dragostea noastră... tot noi suntem lângă el, nimeni altcineva,” a declarat artista.
În același context, Viorica și-a exprimat nemulțumirea față de lipsa de comunicare și sprijin din partea rudelor:
„N-am primit un telefon sau un mesaj în privat să mă întrebe cineva ce face Fulgy, cum se simte, chiar dintre neamurile noastre. Ce pretenție să mai am de la alți oameni. O să fie bine, o să fim fericiți și mergem înainte,” a adăugat ea.
În încheiere, artista a subliniat importanța sănătății și a susținerii din partea celor apropiați în momentele dificile:
„Cel mai important lucru e să fii sănătos și să ai oameni lângă tine să te sprijine atunci când îți este greu. (...) O să trecem și peste asta.”