Televiziunea Română (TVR 1) a reușit să devină lider de audiență sâmbătă seară, în timpul difuzării Finalei Eurovision Song Contest 2026, eveniment urmărit de un număr important de români în special în mediul urban. Prestația Alexandrei Căpitănescu, cea care a interpretat piesa „Choke Me”, a contribuit semnificativ la poziția publicului publicului pe primul loc în clasamentele de audiență.
În intervalul orar 22:00 – 2:00, când a fost transmisă finala, TVR 1 a înregistrat următoarele cifre pe principalele segmente de public urban:
- Urban 18+, cu 261.000 de telespectatori, un rating mediu de 3,2% și o cotă de piață de 14,5%;
- Urban 21-65, cu 169.000 de telespectatori, rating 3,2% și cotă de piață 15,4%;
- Urban 21-54, cu 132.000 de telespectatori, rating 2,8% și cotă de piață 16,9%.
De asemenea, pe segmentul Național 18+, finala Eurovision a fost urmărită la un moment dat în cursul serii de circa 871.000 de români.
Cel mai puternic moment al serii a fost prestația Alexandrei Căpitănescu, difuzată între 24:12 și 24:15, care a generat cele mai ridicate cifre de audiență și a consolidat poziția TVR 1 pe primele locuri în preferințele publicului.
Astfel, în timpul interpretării piesei „Choke Me”, TVR 1 a fost lider absolut pe diverse segmente urbane, cu următoarele valori:
- Urban 18+, aproape 300.000 de telespectatori, rating 3,6% și cotă de piață de 19,5%;
- Urban 21-65, aproximativ 200.000 de telespectatori, rating 3,2% și cotă de piață 20,8%, depășind dublu postul clasat pe locul secund;
- Urban 21-54, 141.000 de telespectatori, rating 3% și cotă de piață 20,5%;
- Național 18+, aproape 400.000 de telespectatori, rating 2,7% și cotă de piață 15,1%.
Practic, în timpul momentului reprezentativ al României, unul din cinci televizoare în mediul urban era deschis pe TVR 1.
În momentul anunțării rezultatelor finale ale concursului Eurovision, postul public a atins o cotă de piață de 25% pe segmentul Urban 21-65.
Vârful de audiență al serii pe segmentul Național 18+ a fost atins la ora 23:17, când peste 450.000 de români urmăreau concursul. La nivel Urban 18+, momentul de maxim interes a fost înregistrat la ora 23:23, cu 309.000 de telespectatori și 14,9% cotă de piață, iar în rândul publicului Urban 21-54, maximul a fost atins la 23:59, cu 156.000 de telespectatori și un share de 20,4%.
De asemenea, în mediul online, transmisiunea finalei pe platforma tvrplus.ro a înregistrat peste 35.000 de utilizatori pe streamul TVR 1 și încă peste 5.000 pe fluxul cu interpretare în limba semnelor române.
Prin transmiterea acestui eveniment muzical de anvergură și prin prestația remarcabilă a interpretei române, TVR reafirmă interesul publicului pentru evenimente culturale majore și rolul său esențial în a oferi telespectatorilor momente de valoare și memorabile.