Tommy Hudson, un britanic în vârstă de 42 de ani din comitatul Durham, a reclamat comportamentul neadecvat al angajaților hotelului Elios Hill, de pe insula Creta, în timpul unei vacanțe costisitoare de 4.600 de lire sterline (peste 5.300 de euro), desfășurate în august 2024.
Bărbatul, fost marinar și tată al unei fetițe de doi ani, susține că a surprins, cu ajutorul unei camere de supraveghere proprii instalate în cameră, cum doi angajați ai hotelului răscoleau printre bagajele familiei sale și au băut dintr-o sticlă de Sprite ce le aparținea.
Imaginile filmate arată un angajat căutând într-o pungă și printre obiectele de pe rafturi, iar altul consumând din sticla de suc înainte să o pună la loc și să ia cardul de acces în cameră. Deși nu au fost identificate furturi, incidentul a tulburat profund familia, care a ajuns să-și verifice constant camerele și să schimbe cheile pentru a se simți în siguranță.
Confruntat cu reclamația, hotelul a oferit familiei Hudson o compensație sub forma unei excursii cu mâncare și băuturi incluse, precum și un check-out prelungit. Totuși, după un nou incident, bărbatul a sesizat compania Jet2, care a confirmat demiterea celor doi angajați și a acordat o compensație de 320 de lire sterline (370 de euro).
Tommy Hudson consideră însă că măsurile sunt insuficiente și că situația nu a fost tratată cu seriozitate: „Sloganul lor spune «Vacanțe de încredere», dar după acest incident, nu mai pot avea încredere în ei. Este dezgustător, mai ales că alte opt vacanțe cu Jet2 au fost excelente.”
În consecință, a decis să trimită plângerea către ABTA, asociația britanică a agențiilor de turism, pentru a-și susține cazul.
Un purtător de cuvânt al Jet2 a declarat că își prezintă scuzele domnului Hudson și că hotelul a investigat situația, luând măsurile necesare în cazul personalului implicat. De asemenea, compania a încercat să ofere un gest de bunăvoință pentru a repara experiența neplăcută.