Când un băiat de 14 ani, aflat în sistemul de protecție, vorbește cu sinceritate că îi lipsește cel mai mult familia, ascunde în spatele zâmbetului său un dor profund. Alex trăiește de când a rămas orfan într-o casă de tip familial și folosește cuvântul „sistem” într-un mod asumat, exprimând o înțelegere clară a diferențelor față de colegii săi.
În urmă cu câteva luni, Alex a început să locuiască împreună cu alți șapte băieți într-o astfel de „căsuță”, care îi oferă un mediu mult mai apropiat de cel al unei familii tradiționale. Pentru el, viața aici este „bine, foarte bine, cel mai bine”. Când este întrebat ce îi lipsește cel mai mult, răspunsul său sincer este „Familia, frate-miu… Părinții mei s-au dus, am frați, unul e la Malu, altul a decedat recent, iar unul este în Olanda.”
„Casa Soarelui”, numită așa în acest reportaj, simbolizează o schimbare majoră în sistemul de protecție socială. Autoritățile renunță treptat la centrele de plasament mari și impersonale, care în multe cazuri au fost asociate cu neglijența și abuzurile, pentru a adopta un model de locuințe familiale. În aceste case, câțiva copii cresc împreună, învață să împartă mese, să sărbătorească zilele de naștere și să simtă, măcar parțial, că trăiesc într-un cămin, nu într-o instituție.
Structura noului model prevede camere cu câte doi copii, case care găzduiesc aproximativ șase sau șapte tineri, dotate cu bucătărie și personal permanent prezent pentru a supraveghea și a însoți copiii. Astfel, fiecare căsuță este condusă de o „mamă” care are grijă de copiii săi, oferindu-le un cadru familial apropiat.
Alex împarte camera cu Robert, iar ambii au vise similare cu ale oricărui adolescent: să devină fotbaliști sau vloggeri cu mii de urmăritori, să poarte adidași la modă și să aibă un iPhone. Totuși, realitatea îi obligă să fie prudenți și să privească cu seriozitate către viitor.
Un aspect esențial al noii viziuni este menținerea copiilor în școală. Modelele de succes din cadrul acestei comunități oferă motivație și speranță. Unul dintre băieți a terminat liceul cu brio, a trecut Bacalaureatul și a început o facultate, un pas important pentru copii proveniți din vechiul sistem. Un alt exemplu de reușită este directorul DGASPC Giurgiu, Vișinel Bălan, care a trecut el însuși prin experiența sistemului de protecție și acum investește în educația și viitorul tinerilor:
„Cheia succesului este să învățați. Dacă ați înțelege că asta este tot ce vă cerem! Acolo unde există performanță, eu voi investi întotdeauna, pentru că și eu am crescut ca voi. Dacă nu investeau niște oameni în mine, eu nu ajungeam aici.”
Venit în funcție în iulie 2025, Vișinel Bălan a descoperit că mai mult de jumătate dintre copiii din sistemul Giurgiu nu frecventau școala, o situație care a impus măsuri urgente și o implicare sporită. Pentru el, schimbarea în protecția copilului înseamnă mult mai mult decât simple sfaturi – este vorba despre a oferi sprijin real și constant.
Astfel, „Casa Soarelui” devine un simbol al unei noi șanse, unde copiii abandonați pot găsi un cămin, pot construi relații și pot visa la un viitor în care cuvântul „acasă” capătă din nou sens.
