Un incident tragic s-a petrecut în orașul Mikolaiv, din sudul Ucrainei, unde un copil de două ani și-a pierdut viața prin înecare, în fiecare în cadă plină cu apă.
Potrivit informațiilor comunicate de poliția locală, mama copilului, în vârstă de 23 de ani, și-a lăsat fiul nesupravegheat în cadă, cu robinetul deschis și scurgerea închisă, după care s-a retras în altă cameră pentru odihnă. Femeia a adormit și a revenit la copil abia două ore mai târziu.
La întoarcere, mama a găsit copilul fără semne vitale și, în încercarea disperată de a-l salva, a încercat manevre de resuscitare. Echipajul medical chemat la fața locului a constatat decesul acestuia.
Medicii legiști au stabilit că decesul a survenit ca urmare a asfixiei mecanice cauzate de înecare. Autoritățile au deschis o anchetă și au acuzat femeia de „lăsarea în primejdie a unui minor, cauzând moartea acestuia”.
Dacă va fi găsită vinovată, mama riscă o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între 3 și 8 ani, conform legislației în vigoare.