Superman este cunoscut pentru o gamă impresionantă de puteri, însă una dintre cele mai neobișnuite și mai puțin remarcate abilități ale sale este super-ventrilocia. Această capacitate, introdusă în perioada de aur și argint a benzilor desenate DC, îi permitea eroului să-și proiecteze vocea la distanțe foarte mari, să imite perfect orice voce și chiar să comunice într-un mod asemănător cu telepatia, scrie CBR.
Ce este super-ventrilocia?
În benzile desenate ale anilor 1940 și 1950, Clark Kent folosea această abilitate pentru a face să pară că atât el, cât și Superman, se aflau în locuri diferite simultan. Această iluzie vocală îl ajuta să-și protejeze dubla identitate în fața celor apropiați, precum Lois Lane sau Jimmy Olsen.
De asemenea, super-ventrilocia era utilizată în momente de criză: Superman transmitea mesaje prin radio sau telefon, dar și pentru a distrage atenția adversarilor în timpul transformării sale în supererou.
Exemple de utilizare în benzi desenate
În "Superman #13" din 1941, această putere a fost folosită într-un mod convențional pentru a induce confuzie printre infractori. În "Action Comics #60" (1943), Superman a trasmis mesaje prin radio pentru a alerta forțele de ordine, iar în "Action Comics #147" (1950), a reușit să folosească telefonul lui Lois Lane pentru a-și proiecta vocea.
Uneori, această capacitate atingea limite aproape telepatice, când Superman imita voci ale unor personaje precum șefii de poliție pentru a păcăli și speria răufăcătorii, creând voci „fără trup” în mintea lor. Astfel, super-ventrilocia devenea mai mult o proiecție psihică decât un simplu truc vocal.
O abilitate transmisă în familie
Super-ventrilocia nu era exclusivă lui Superman. Câinele său fidel, Krypto, a demonstrat această putere în "Superman #177" din 1965, înșelând infractorii prin imitarea unor voci. De asemenea, verișoara sa Supergirl a folosit abilitatea în episoadele pre-Crisis, cum a fost cazul în timpul evenimentului "War World", când cei doi au comunicat în vidul spațial, unde sunetele nu pot călători.
Reapariția super-ventrilociei în benzi desenate moderne
Deși uitată în poveștile recente, super-ventrilocia a revenit în 2024, în numărul 7 al seriei "Wonder Woman", scrisă de Tom King. Într-o scenă plină de umor și căldură, Superman o convinge pe Wonder Woman să meargă la un salon pentru pedichiură, menționând că această putere este una dintre cele mai subapreciate ale sale, alături de abilitatea de a-și convinge prietenii să se relaxeze.
Acest moment evidențiază faptul că puterile lui Superman nu se reduc doar la forță brută sau vedere cu raze X, ci îl descriu și ca pe un prieten loial și un personaj uneori surprinzător de complex, punctează CBR.
Astfel, DC Comics continuă să exploreze și să reînnoiască caracterul personajului, punând în lumină detalii subtile care contribuie la bogăția și profunzimea sa.