Un studiu realizat de Institutul de Evaluare a Mediului și Cercetare a Apei (IDAEA-CSIC) în colaborare cu Universitatea din Florența a scos la iveală faptul că recipientele din plastic folosite pentru depozitarea peștelui pot transfera substanțe chimice nocive în alimente, chiar și atunci când acestea sunt păstrate la frigider sau congelator. Această cercetare, publicată în revista „Environment International”, reprezintă o premieră prin investigarea migrației chimice în condiții reale de refrigerare și congelare, aspect neglijat în majoritatea studiilor anterioare.
În cadrul studiului au fost analizate patru categorii de substanțe chimice: ftalați, esteri organofosforici, bisfenoli și plastifianți alternativi la ftalați. Aceste compuși, folosiți pentru a asigura flexibilitatea și durabilitatea materialelor plastice, au fost detectați în diverse tipuri de ambalaje, precum tăvi de polistiren, tăvi compostabile, folii transparente și pungi pentru congelare. Testele au vizat trei specii populare în alimentația spaniolă – somon, ton și merluciu – păstrate la frigider (+4°C pentru 48 de ore) sau congelator (-18°C pentru 30 de zile).
Rezultatele au evidențiat migrația substanțelor chimice din ambalaje către pește în toate condițiile experimentale. Maria Vittoria Barbieri, cercetătoare la IDAEA-CSIC și autoare principală a studiului, explică că, spre deosebire de studiile anterioare care analizau contaminanții după cumpărare, această cercetare a urmărit efectele depozitării în ambalaje în condiții casnice, pe parcursul zilelor sau săptămânilor.
Dintre cei 49 de contaminanți analizați, bisfenolul A a fost considerat cel mai periculos, înregistrând rate de migrare de până la 100% în anumite situații. Un alt compus cu un grad ridicat de transfer a fost di(2-etilhexil) adipatul (DEHA), ce a depășit o migrație de 95% în cazul somonului. S-a constatat că durata contactului dintre pește și ambalaj este esențială pentru nivelul migrației chimice, cu cât timpul de păstrare este mai lung, cu atât crește cantitatea de substanțe transferate.
Comportamentul chimical al substanțelor a variat în funcție de speciile de pește analizate. Substanțele lipofile s-au infiltrat mai ușor în peștii grași, precum somonul, în timp ce anumiți bisfenoli au fost prezenți în concentrații mai mari în merluciu, ceea ce se explică prin conținutul său ridicat de apă.
Ethel Eljarrat, directoarea IDAEA-CSIC și coautoare a studiului, atrage atenția că nivelul de expunere la bisfenol A ca urmare a consumului de pește depășește deja valorile recomandate, iar expunerea poate fi agravată prin inhalare sau contactul cu pielea.
Deși Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a redus în 2023 limita zilnică tolerabilă pentru bisfenol A de la 4.000 nanograme per kilogram greutate corporală la doar 0,2 nanograme, studiul a relevat că aproape jumătate dintre scenariile experimențiale au depășit acest prag de siguranță. Cel mai ridicat risc a fost identificat la merluciul congelat în tăvi compostabile, iar cel mai scăzut la peștele refrigerat în pungi de plastic.
Uniunea Europeană a adoptat în 2024 un regulament pentru limitarea treptată a bisfenolilor în materialele de contact alimentar, însă aplicarea completă a noilor măsuri este amânată până în 2028, în perioada de tranziție.
Autorii studiului subliniază importanța luării în calcul a condițiilor reale de depozitare în evaluările de siguranță alimentară și solicită aprofundarea datelor toxicologice privind noii aditivi utilizați ca alternativă la compușii interdusi. În acest context, DEHA, cu o rată mare de migrație, este recomandat pentru monitorizare atentă.
