Ministerul Educației a demarat înscrierile în cadrul programului „Euro 200”, prin care elevii și studenții cu venituri mici pot primi un ajutor financiar de 200 de euro pentru achiziția de calculatoare. Dosarele se pot depune până la data de 15 mai, conform unui ordin publicat recent în Monitorul Oficial.
Selecția beneficiarilor se va încheia în luna iulie, cu afișarea listelor preliminare pe 26 iunie. Eventualele contestații vor fi analizate între 1 și 3 iulie, iar lista finală cu beneficiarii va fi făcută publică pe 24 iulie de către Ministerul Educației.
Voucher-ele pentru achiziția calculatoarelor vor fi distribuite în perioada 31 august – 12 septembrie, având o perioadă de utilizare între 7 septembrie și 16 octombrie. Beneficiarii trebuie să prezinte dovada plății până la sfârșitul lunii octombrie 2026 pentru a deconta suma primită.
Programul acordă această sumă condiționat de faptul că venitul brut lunar pe membru al familiei nu trebuie să depășească 500 de lei. Inițiat în anul 2004 și reglementat prin Legea nr. 269/2004, programul „Euro 200” are ca scop sprijinirea socială a elevilor și studenților, precum și stimularea dobândirii competențelor în domeniul tehnologiilor informatice.