Un proiect de ordin recent emis de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) riscă să schimbe radical modul în care sunt derulate programele naționale de sănătate, reducând accesul pacienților la tratamente esențiale. Reprezentanții spitalului privat Sanador critică vehement această inițiativă, afirmând că noile reguli încalcă principiul până acum respectat de „banii care urmează pacientul”, transformând bolnavul într-o statuie a unor evaluări administrative și dependența de spitalele publice.
Deși CNAS a susținut anterior că finanțarea trebuie să fie orientată către pacient și nevoile medicale nu pot fi planificate rigid, proiectul actual merge în direcția opusă. Accesul clinicilor private devine condiționat de o evaluare administrativă a capacității spitalelor de stat, restrângând dreptul pacienților de a-și alege liber furnizorul de servicii medicale. Astfel, libertatea de decizie este redusă la o opțiune virtuală, iar decizia statului limitează accesul la furnizori privați competenți și disponibili.
Criticii proiectului atrag atenția că un sistem public eficient nu ar trebui să se protejeze împotriva concurenței, iar un sistem deja afectat de timpi mari de așteptare și lipsuri de personal nu va beneficia de eliminarea alternativelor din sectorul privat. Proiectul riscă astfel să impună un criteriu selectiv bazat pe capacitatea administrativă a spitalelor publice, ceea ce echivalează cu un protecționism și o concurență neloială ce poate împiedica investițiile în tehnologie și poate menține actualele disfuncționalități. În condițiile tarifelor reglementate, adevărata competiție ar trebui să se bazeze pe calitate, siguranță și promptitudine, însă prioritizarea sistemului public poate afecta în mod real drepturile pacienților și nu stimulează creșterea performanței generale.
Un aspect esențial ignorat de proiect este confuzia între capacitatea administrativă și accesul efectiv la servicii. Capacitatea reprezintă numărul pacienților pe care un furnizor îi raportează că tratează, în timp ce accesul reflectă cât de repede pacientul poate începe diagnosticul și tratamentul, disponibilitatea programărilor, deplasarea necesară, continuitatea îngrijirii și calitatea serviciilor oferite.
Capacitatea raportată a spitalelor poate exista doar „pe hârtie”, în timp ce pacientul este nevoit să aștepte, se deplasează în alte județe sau își fragmentează tratamentul. Astfel, capacitatea care nu înseamnă acces real nu poate fi considerată un criteriu relevant. În plus, formulele propuse de proiect nu reflectă calitatea serviciilor, rezultatele, satisfacția pacienților, timpul până la începerea tratamentului, continuitatea și integritatea traseului terapeutic.
Mai mult, în special în domenii precum oncologia, pacientul are nevoie de un model medical integrat: diagnostic, stadializare, comisie multidisciplinară, tratament, monitorizare și reevaluare. Aceste modele, dezvoltate prin investiții majore în tehnologie, echipe multidisciplinare și infrastructură performantă, asigură un traseu terapeutic coerent și continuu. Sanador afirmă susținerea acestor modele, care nu ar trebui exclude prin reguli care favorizează în mod exclusiv sistemul public, doar pentru că acesta este considerat suficient din punct de vedere administrativ.
În loc să promoveze investițiile private în domenii critice ca oncologia, radioterapia sau imagistica medicală, proiectul CNAS riscă să slăbească opțiunile pacienților și să mențină deficiențele sistemului național de sănătate.
