Nazarí Krasovskî, în vârstă de 30 de ani, fost membru al batalionului ucrainean Azov, a petrecut trei ani și jumătate în captivitatea rusă, dintre care doi ani și jumătate imobilizat la pat din cauza traumelor suferite prin tortură. El a fost eliberat în august 2025 și, într-un interviu tulburător acordat postului Radio Svoboda, a povestit despre eforturile sale de a-și reconstrui viața în orașul Lviv, din vestul Ucrainei.
Înainte de război, Nazarí era veterinar. Însă în 2020 și-a lăsat meseria pentru a se înrola în batalionul Azov, motivat de dorința de a-și apăra țara. În timpul asediului de la Mariupol, el și tatăl său, fiecare în unități diferite, au rezistat în fața atacurilor rusești până la capitularea forțată a combatanților ucraineni în mai 2022, din ordinul comandamentului militar.
Timp de 80 de zile, un grup restrâns de soldați ucraineni din batalionul Azov s-au adăpostit împreună cu civili în complexul siderurgic Azovstal, în Mariupol, rezistând într-un mod incredibil asaltului continuu al trupelor ruse.
După predare, Nazarí a fost închis în colonia penitenciară Olenivka, unde a fost martor la explozia tragică din 29 iulie 2022 ce a ucis peste 50 de prizonieri. În septembrie 2022, a fost transferat într-o închisoare din Taganrog, Rusia, renumită pentru brutalitatea cu care erau tratați deținuții, unde torturile erau la ordinea zilei.
În detenție, soldații ucraineni erau supuși unui „lanț continuu de tortură”, fiind bătuți cu violență extremă încă din primele momente. Nazarí povestește cum gardienii îi aşteptau cu bâte, sârme și ciocane la fiecare pas, iar el a căzut pe podeaua plină de sânge, crezând că nu va supraviețui.
Prigonit în celule umede, împărtășea chinul alături de camarazii săi, unii dintre care și-au pierdut viața din cauza infecțiilor rezultate. Interogatoriile au durat mai multe săptămâni, în timpul cărora a fost supus electrocutărilor, arderilor cu țigări, înțepăturilor sub unghii și smucirii în genunchi pentru perioade îndelungate. Au existat și tentative multiple de sufocare cu pungi lipite pe față.
În urma torturilor brutale, i-a fost afectată grav coloana vertebrală, devenind imobil. Cu toate acestea, sprijinul camarazilor i-a oferit puterea de a supraviețui și de a-și păstra demnitatea, iar el a folosit timpul pentru a se concentra asupra sănătății mentale, începând să-și definească clar valorile și principiile personale.
Pentru doi ani și jumătate, Nazarí a fost imobilizat într-o celulă, având grijă prin gesturi mici de către colegii de detenție, care îi aduceau hrană și îl ajutau la igienă. Deși brațele și picioarele i-au slăbit, cu efort constant și multă răbdare a început să recupereze mobilitatea treptat.
De când a fost eliberat, în august 2025, se află în proces de reabilitare în Lviv. Chiar dacă încă folosește un scaun cu rotile și are sensibilitatea redusă la nivelul picioarelor, rămâne optimist în privința posibilității de a merge din nou. În ciuda dificultăților de memorie provocate de traumele suferite, Nazari și-a găsit alinare în poezie și muzică, cântând la chitară și scriind versuri dedicate iubitei sale.
