La începutul anilor 1950, pe piața americană a fost lansat un set de experimente pentru copii intitulat „U-238 Atomic Energy Lab”, realizat de Alfred Carlton Gilbert. Acest kit avea scopul de a introduce tinerii în tainele științei nucleare și chimice, într-o perioadă în care energia atomică era privită ca o revoluție promițătoare pentru viitor.
În anii postbelici, energia nucleară era percepută ca un simbol al progresului tehnologic, cu aplicații în diverse domenii, inclusiv mediu de transport, energie și medicină. În acest context optimist, lansarea unui joc ce permitea copiilor să observe fenomene radioactive părea o inițiativă educațională firească.
Setul includea patru tipuri de minereuri de uraniu, surse radioactive de mai multe tipuri (beta, alfa, gamma), un spintariscop, o cameră de ceață cu poloniu-210, un electroscop și un contor Geiger-Müller. De asemenea, era însoțit de o bandă desenată și un ghid elaborat de guvernul american privind mineritul uraniului. Camera de ceață era promovată ca „cea mai apropiată experiență de a vedea atomii în acțiune”.
Deși broșura instructivă atenționa utilizatorii să nu desfacă recipientele cu mostrele de minereu, menționând fragilitatea lor și riscul de contaminare cu praf radioactiv, setul propunea activități interactive precum „vânătoarea de comori” cu surse radioactice ascunse, folosind contorul Geiger pentru detectare. În ciuda avertismentelor, produsul era promovat ca fiind sigur pentru copii.
Această jucărie nu a avut succes comercial, fiind considerată prea scumpă, prețul de 49,50 dolari reducându-i accesibilitatea. În total, au fost vândute sub 5.000 de exemplare, iar producția a fost oprită în 1951. Ulterior, în 1952, a fost lansată o versiune revizuită axată pe chimia nucleară, însă care păstra totuși o mică cantitate de minereu de uraniu.
În retrospectivă, „U-238 Atomic Energy Lab” este catalogat ca unul dintre cele mai riscante jocuri destinat copiilor. În 2006, revista Radar l-a inclus în topul celor mai periculoase jucării din istorie. Totuși, conform unui studiu publicat în 2020 de IEEE Spectrum, nivelul radiațiilor la care erau expuși utilizatorii era relativ scăzut, comparabil cu doza de radiații UV zilnică primită în mod natural, atât timp cât mostrele radioactive au fost păstrate în interiorul recipientelor sigilate.
