Seceta severă a scăzut în mod semnificativ nivelul Dunării, dezvăluind pentru prima dată în mulți ani ruinele unei construcții antice ce ar reprezenta fundația Podului lui Constantin cel Mare. Acest pod roman, recunoscut drept cel mai lung pod antic peste un curs de apă, lega în Antichitate cetatea Sucidava (actualul cartier Celei din Corabia, România) de cetatea Oescus, situată astăzi în satul bulgăresc Ghighen.
În ultimele săptămâni, Dunărea a ajuns la cele mai scăzute cote din ultimii 20 de ani, fapt care a generat dificultăți energetice în regiunea României, Bulgariei și Ungariei. Totuși, pe lângă impactul negativ al secetei, climatul favorabil permite arheologilor să studieze în detaliu structura anticilor piloni ai podului. Echipe bulgare au realizat filmări și documentări ale acestui vestigiu, profitând de expunerea sa momentaneă.
„Este o oportunitate rară pentru cercetători să examineze direct o construcție de mare valoare istorică care, în mod normal, se află sub ape”, a declarat Pavel Popov, reprezentant al Muzeului de Istorie Regională din Pleven, într-un interviu pentru agenția Reuters.
Un pod impresionant, martor al puterii romane la Dunăre
Ridicat în anul 328 d.Hr., în prezența împăratului Constantin cel Mare, podul a fost o dovadă a ingineriei avansate din Antichitate. Acesta lega orașul Sucidava, un important punct strategic pe malul românesc, de Oescus, facilitând comunicarea și controlul militar peste fluviu.
Conform specialiștilor, podul avea o lungime totală de 2.437 de metri, cu peste 1.100 de metri întinzându-se direct peste Dunăre, ceea ce îl face unul dintre cele mai lungi poduri din lumea romană construit peste apă. Această structură a subliniat importanța malului dunărean pentru Imperiul Roman, reprezentând un element-cheie pentru menținerea influenței și securității în regiune.
Daniel Costache, managerul Muzeului Județean Buzău, afirmă că podul nu era doar un proiect inginereasc remarcabil, ci și un instrument esențial de strategie militară și economică. După retragerea romană din Dacia, controlul asupra teritoriilor la nord de Dunăre devenise o prioritate, iar acest pod a facilitat deplasarea rapidă a trupelor și a proviziilor între cele două maluri.
O mărturie a unei ere dispărute, temporar la lumină
Deși podul a rezistat doar circa patru decenii, el face parte din patrimoniul istoric valoros și oferă informații prețioase despre infrastructura și politica militară a epocii constantiniene. Descoperirea proiectată în urma scăderii nivelului apei Dunării este o șansă unică pentru cercetători de a observa și a studia o minune tehnică a Antichității în starea sa originală.
În timp ce regiunea se confruntă cu impactul secetei asupra resurselor și energiei, această revelație arheologică oferă o privire fascinantă în trecutul bogat și complex al acestei zone, întărind legătura culturală și istorică dintre România și Bulgaria.
