Scena politică din România se află într-o fază de blocaj acut, după ce PSD a oficializat retragerea susținerii politice pentru premierul Ilie Bolojan. Politologul Cristian Pîrvulescu, profesor la SNSPA, este de părere că acest conflict nu este unul de conjunctură, ci este rezultatul unei „greşeli de programare” structurale a coaliţiei de guvernare.
„Această coaliţie nu funcţionează în mod normal pentru că de la început a fost greşit programată”
Declanșarea oficială a crizei a fost marcată de comunicatul Partidului Social Democrat, care a anunțat că demisiile miniștilor săi formalizează decizia de retragere a sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan, relatează News.ro.
În acest moment, social-democrații susțin că prim-ministrul nu mai beneficiază de o majoritate parlamentară, fapt ce îi anulează „legitimitatea democratică de a exercita funcţia de conducere a Guvernului României”.
Potrivit PSD, menţinerea unui guvern nefuncţional este o abordare „profund iresponsabilă”, invocând indicatori economici alarmanţi precum recesiunea, inflaţia şi prăbuşirea consumului. Partidul s-a declarat însă pregătit să participe la formarea unui nou executiv proeuropean, acceptând varianta unui „premier, politic sau tehnocrat”, cu condiţia ca acesta să fie capabil să colaboreze cu o majoritate parlamentară stabilă.
Politologul Cristian Pîrvulescu a evidențiat faptul că dificultățile coaliției provin din modul în care este definită instituţia prim-ministrului în legislaţia secundară, scrie News.ro.
„Această coaliţie nu funcţionează în mod normal pentru că de la început a fost greşit programată”, afirmă acesta.
De asemenea, acesta a explicat că, deși constituțional, rolul premierului ar trebui să fie de echilibru, actualele reglementări i-au oferit puteri care îl transformă dintr-un coordonator, în lider autoritar.
Cristian Pîrvulescu, despre scenariile ieşirii din criză după demisia miniștrilor PSD
În ceea ce privește scenariile viitorului imediat, el observă două strategii: aceea că PSD insistă pe proceduri constituționale și pe lipsa susținerii politice, în timp ce PNL mizează pe faptul că PSD nu are o majoritate proprie pentru răsturnarea Guvernului, mai scrie News.ro.
Politologul avertizează că premierul nu poate evita Parlamentul: „Ilie Bolojan nu poate să rămână fără vot de încredere din Parlament”.
Printre soluţiile de „rezolvare rapidă” identificate se numără:
Numirea unui tehnocrat: Un premier independent ar putea debloca situaţia fără a epuiza termenul maxim de 45 de zile.
Moţiunea de cenzură: Deşi ar putea scurta criza, aceasta ar descalifica PSD la nivel european, deoarece ar presupune o colaborare cu AUR.
Cel mai riscant aspect al crizei actuale în viziunea lui Cristian Pîrvulescu
În viziunea politologului, cel mai riscant aspect al crize actuale este rolul de arbitru dobândit de partidele extremiste.
El critică faptul că supravieţuirea guvernului a ajuns să depindă de AUR, care se foloseşte de „şantajul cu costurile politice” pentru a bloca schimbarea.
„Cei care au devenit arbitri puterii în România [...] sunt cei de la AUR”, a spus politologul, adăugând că orice vot de încredere în Parlament va fi imposibil fără sprijinul acestora.