România figurează printre țările europene cu un nivel ridicat al taxelor și contribuțiilor sociale aferente muncii, poziționându-se în top 10 la nivel continental, conform unei analize realizate de Tax Foundation și preluate de Euronews.
Clasamentul măsoară ponderea „wedge-ului fiscal” – adică procentul din costul total al forței de muncă care este reținut de stat prin impozite și contribuții. Acest indicator variază semnificativ între țările din Europa, de la 26,4% în Cipru până la 50,8% în Belgia, care ocupă prima poziție cu un nivel al taxării ce depășește jumătate din costul muncii unui angajat.
Alte state cu taxe ridicate sunt Germania și Franța, cu rate de 46,6%, respectiv 44,6%. Italia și Spania trec și ele pragul de 40%. În contrast, Regatul Unit înregistrează o taxare mult mai redusă, de 29,2%, fiind unul dintre cele mai scăzute niveluri din Europa.
Structura taxelor include atât impozitul pe venit, cât și contribuțiile sociale plătite de angajați și angajatori, reflectând nu doar banii primiți net de angajat, ci și costul total suportat de angajator.
În acest context, România se situează pe locul 7, cu un wedge fiscal de 42,8%, fiind depășită doar de economii vest-europene avansate precum Belgia, Germania, Franța sau Austria. Țara noastră aplică taxe mai mari decât unele state din Europa de Est considerate mai dezvoltate, cum ar fi Slovenia și Slovacia.
Analiza se bazează pe datele din 2025, luând în considerare situația unui angajat singur, fără copii, cu salariu mediu, iar nivelul taxelor poate varia în funcție de venitul și situația familială a persoanei.
Dinamica taxării diferă însă între state. Spre exemplu, în România contribuțiile sociale plătite de angajat ating 34,2%, unul dintre cele mai ridicate procente din Europa, în timp ce în Slovacia contribuțiile angajatorilor depășesc 25%. În Danemarca, impozitul pe venit este foarte ridicat, de 35,3%, dar contribuțiile sociale sunt aproape inexistente, sub 1%, ceea ce reduce presiunea fiscală totală asupra salariilor.
Aceste diferențe provin, în mare măsură, din metodele diverse prin care țările își finanțează sistemele publice de protecție socială. Germania sau Franța utilizează în principal contribuțiile sociale pentru finanțarea pensiilor, sănătății și șomajului, ceea ce determină taxe mai mari pe muncă. Alte state aleg sisteme diferite, care atenuează impactul fiscal direct asupra salariilor.
La polul opus, țări precum Elveția prezintă cele mai scăzute niveluri ale taxelor pe muncă, în jur de 23%, în mare parte datorită competiției fiscale între cantoane. În afara Uniunii Europene, Turcia are o rată de 40,3%, iar Norvegia de 36,4%.
Concluzia analizei indică faptul că aceste diferențe în taxarea muncii au efecte directe asupra sumelor nete primite de angajați și asupra costurilor pe care firmele trebuie să le suporte pentru a angaja personal.
