Fugiți din România în 1989, cu câteva luni înainte de Revoluție, Ileana și Michael Crișan au trăit 25 de ani în Germania. Cu banii strânși acolo au renovat casa părintească din Tomnatic, județul Timiș, dar în final au demolat-o și au reconstruit-o.
Acum, familia Crișan se bucură de liniștea satului de câmpie din Banat, iar Michael susține că în România „și urzica e mai faină decât trandafirii dincolo”. Cei doi soți au câteva sfaturi pentru cei care se gândesc să plece din România sau să se reîntoarcă în țară.
„Am găsit omul, am plătit și am plecat împreună”
„Eu m-am născut în Gottlob în 1949, dintr-o familie de nemţi. Tata a fost de provenienţă sârbească, Crișanici, cam așa era numele, dar când a fost cu românizarea s-a făcut Crișan”, își începe povestea Mihai, devenit Michael: „Când m-am dus în Germania, m-au făcut Michael și a trebuit să îmi refac toate actele pe Michael. Sunt cel mai român neamț”.
Michael (spune că ar fi prea complicat să revină la numele de Mihai) a copilărit la Gottlob, a terminat școala profesională din Biled, a lucrat la SMT Gottlob, apoi a mers la Timișoara, unde a lucrat la fabrica de ciorapi ca reglor. A făcut armata la Checea, la grăniceri, iar din 1971 a locuit în Lovrin, unde a lucrat ca ospătar.
Înainte de Revoluție, germanii din Banat au fost vânduți, practic, de Nicolae Ceaușescu, fiind lăsați să plece în Germania. Michael avea dreptul să plece legal, dar soția nu putea să iasă din țară. Cei doi soți au plătit o călăuză care să îi ajute să treacă granița în Ungaria. Fuga a avut loc în iulie 1989. „Am găsit omul, am plătit și am plecat împreună”, povestește soția lui Michael, Ileana.
„Ăștia ne-au tras în piept. Au zis că vin și soacra, și copilul”
În momentul în care Michael și Ileana au fugit din România, cu ajutorul călăuzelor, acasă a rămas copilul lor de 2 ani, împreună cu bunica. Planul era ca, după ce Michael și Ileana trec granița, să fie urmați, cu ajutorul acelorași călăuze, de copil și de bunică: „Ăștia ne-au tras în piept. Au zis că vin și soacra, și copilul cu aceiași bani, peste două zile”. „Ne-au luat banii, ne-au păcălit, nici vorbă să îi mai aducă. Am rămas cu 6.000 de mărci date”, adaugă și Ileana.
Cu o datorie de 12.000 de mărci și conștienți că nu mai e drum înapoi, Ileana și Michael au continuat drumul spre Germania, unde erau stabiliți mama și fratele bărbatului, plecați din România în 1983, cu acte. „Primul pat ni l-am luat de la Sperrmüll (n.r. - mobilierul scos în stradă de cei care nu mai aveau nevoie de el)”, rememorează Michael.
„A fost iadul pentru mine perioada aia”
Ajunși în Germania, soții Crișan au putut lua legătura cu copilul și bunica lui prin telefonul unor vecini. După câteva luni a venit Revoluția, iar Ileana și Michael au putut să îl ia în Germania și pe băiat. Pentru mamă, lunile în care a stat despărțită de copil au fost cumplite. „Eu am vrut să vin acasă cu orice risc. Am înnebunit fără copil. A fost iadul pentru mine perioada aia”, își amintește Ileana Crișan.
Pentru că înainte de a pleca în Germania, Michael lucrase timp de 15 ani ca ospătar, i s-a oferit ocazia să lucreze tot chelner. „Mi-au oferit un post de ospătar, dar programul era fragmentat și nu aveam permis de conducere, așa că am renunțat. Având școala profesională, m-am angajat lăcătuș montator. A fost greu la început. Când lucrasem eu ultima dată în domeniu se suda clasic, iar acolo am dat de altă tehnologie: sudură în flux continuu, plasme. A fost greu, dar dacă ai noțiunile de bază, se prinde mai repede de tine”, povestește Michael.
„Aici este sufletul meu”
Pentru Ileana, care nu știa limba germană, a fost mai greu, dar și-a găsit un loc de muncă, unde a lucrat pe brânci. „Am avut noroc. M-au luat la spălat vase și așa am înaintat până la bucătăreasă. Limba am învățat-o foarte repede”, povestește și Ileana Crișan.
În timp ce Michael s-a integrat rapid, Ileana nu s-a simțit niciodată de-a locului. „Au învățat nemții mult de la mine, și la bucătărie, și peste tot. Chit că ne ziceau ausländeri (străini) și de toate… Am făcut și curățenie, am făcut muncă de jos. Nemții sunt foarte orgolioși, foarte mândri: «Eu sunt neamț». Dar sunt mizerabili. Noi am fost foarte săraci acasă, dar am fost mereu curați. Am fost la oameni bogați, la doctori. Sunt niște oameni falși. Vin, mănâncă, îi servești și când pleacă «Hm…» (n.r. - râd cu superioritate). Eu nu pot să zic că nu suport vreo rasă, că nici românul nu e bun, la înșelăciuni e pe primul plan, dar aici e sufletul meu”, susține Ileana Crișan, adăugând că a lucrat și 13-14 ore pe zi.
„Veneam acasă, aveam sânge pe mâini. Când era la restaurant o pauză de două ore, mergeam la o ginecologă și curățam clinica să primesc 20 de mărci să le pot trimite părinților”, își mai amintește Ileana.
„Trebuie să știi să pui bani deoparte”
După un sfert de secol petrecut în Germania, Ileana și Michael Crișan vorbesc despre un lucru pe care „îl uită toți românii care pleacă în Germania”, gândindu-se că „mergem în Germania și ni-e bine”.„Nu e chiar așa. Acolo trebuie în primul rând să știi să pui bani deoparte, fără concedii și mașini scumpe și fițe. Eu mă îmbrăcam de la second-hand ca să pot să plătesc datoria de 12.000 de mărci și să putem pune un ban deoparte să ne facem casă. Aici e locul unde a fost casa părintească. Am dărâmat-o și am făcut alta și asta a costat bani”, susține Ileana.
Bănățeanca îi avertizează pe cei care vor să plece în Germania „să nu uite” că acolo „se plătește chirie” și „rămâi cu foarte puțin”. „Soțul mergea sâmbăta și duminica la lucru, eu la fel. Joia aveam liber, eu mergeam la curățenie până înverzeam. Nu am dus lipsă de nimic, dar nu am făcut concedii. Puteam să merg oriunde. Aveam o mamă paralizată, un tată bolnav, casa tot o reparam până am dărâmat-o. Am făcut trei hernii de disc, dar mulțumesc Lui Dumnezeu că încă umblu în picioare. Nu mi-a fost frică de lucru și nici nu o să îmi fie, dar eu când aud de Germania, mi-e rău”, a mai explicat Ileana Crișan.
Trandafirii germani versus urzica românească
În anul 2014, Michael și Ileana au luat decizia de a se întoarce definitiv în România. Bărbatul mai avea șase luni până la pensie, iar soția lui a venit în țară, unde a locuit singură și a gestionat reconstruirea casei părintești.
„Dormeam într-un singur șopron acolo, tot acolo spălam și vasele. Muncitorilor le dădeam trei mese pe zi și ei mă furau. Am slăbit 20 de kilograme în acele șase luni, dar am ridicat casa”, își mai amintește femeia, care e cu 11 ani mai tânără decât soțul său și încă lucrează ca îngrijitoare de bătrâni în Austria.
„A fost o trecere lină pentru că noi veneam acasă frecvent deoarece erau socrii mei aici. Acum suntem bine. Ne descurcăm. Sănătatea mea încă e bună, mă ocup de toate lucrurile. Am o mică livadă, am făcut terasele astea. Muncesc. Nu pot să stau”, explică pensionarul româno-german.
Când îl întrebi ce îi place cel mai mult în România, Michael răspunde fără să stea prea mult pe gânduri: „Aici și urzica e mai faină decât trandafirii dincolo”.
Pentru Ileana, întoarcerea în România a însemnat o nouă rupere de fiul său, acum adult și angajat în IT, dar și noi dezamăgiri.
„Eram pe un cântar. Copilul a rămas acolo. M-au dezamăgit oamenii aici cu furtul. Am intrat iar în dezamăgirea asta cu hoții, să te înșele… Oamenii s-au schimbat. Am văzut muncitori care furau și cuie. Le-am zis. «Eu vă dau să mâncați, să beți, vă plătesc, de ce mă furați?». În primul an am plâns mult, voiam înapoi. Acum nu aș mai pleca. Totul îmi place. Viața e liniștită. Nu putem compara viața din tinerețe cu viața de acum. Aici e vorba și de vârstă. Suntem liniștiți. Ținem pui, avem câini, ne gospodărim”, mărturisește Ileana Crișan.
Dramele celor care și-au vândut casele și au luat mașini
Întrebați ce sfat le-ar da celor care sunt plecați în străinătate și tânjesc să se întoarcă în România, soții Crișan susțin că unii români din diaspora trăiesc o dramă: nu mai au unde să se întoarcă pentru că „și-au vândut casele cu 7.000-8.000 de mărci și și-au luat mașini”.„Foarte mulți sunt legați de bănci, au datorii. E foarte greu să scapi de bănci. Când ai intrat în vârtejul ăsta e foarte greu să ieși”, susține Michael. „Cunosc din Tomnatic oameni cu părinți care nu au apă trasă în casă și ei vin în sat cu mașini de 50.000 de euro. Trebuie să gândești înainte de a cheltui banul. Ei cred că merg în Germania, banca le dă bani și visează cai verzi pe pereți. Nu trăiesc în realitate”, îl completează Ileana.
„Eu aș zice să vină toți acasă”
Familia Crișan îi îndeamnă pe cei care sunt plecați din țară și se gândesc să se întoarcă „să vină acasă dacă îi chinuie dorul”. „Dar mulți vin acasă și după două săptămâni vor înapoi. Depinde mult de mentalitate”, spune Michael.
Ileana e mai radicală. „Mulți nu mai au unde să vină. Și-au lăsat părinții, au lăsat casele dărâmate pe ei, în loc să se gândească că le rămân lor. S-au dus la mare, la hoteluri. Părinții au murit și au vândut locul caselor. Asta a făcut tineretul și acum stau dincolo, sunt vai de ei, muncesc ca animalele, că eu știu cum se muncește dincolo, și nu au nimic. Muncesc numai pentru chirie, să supraviețuiască. Să pui bani deoparte acum dincolo… S-a dus baba cu colacii”, adaugă Ileana Crișan.
O altă problemă a multor români din Germania, mai spune Ileana, este că lucrează la „negru”, iar când vor ajunge la pensie nu vor avea un venit care să le asigure bătrânețea. Este, susține femeia, situația multora dintre cei care lucrează în legumicultură în Tomnatic, aici fiind un important centru legumicol.
„Ei câștigă, dar nu sunt asigurați, nu au pensie. Nu știu ce calcule, ce gândire au. Păi când sunt bătrân, ce fac? Aștept să vină copilul să îmi dea o bucată de pâine? Mă bucur dacă pot să îi văd și să îi iubesc, nu să mă țină. Eu aș zice să vină toți acasă, care mai au unde să vină, să își vadă de muncă, să învețe cum e să pui un ban deoparte. Trebuie să ai o limită ca să supraviețuiești”, susține Ileana.
Paradoxul celor care lucrează mai ieftin în străinătate decât în România
Soții Crișan susțin că au observat o situație paradoxală în care nu găsești oameni la lucru în timp ce aceiași oameni preferă să lucreze în străinătate în condiții mai dezavantajoase. „Îi dai 20 sau 30 de lei la oră și nu îți vine, dar se duc în Austria, se duc la vie pe 4 euro pe oră, din care își cumpără mâncare și țigări. Trebuie să știi să socotești. Eu am numai 10 clase, dar ăștia nu știu nimic”, consideră Ileana Crișan.
„Am pe cineva căruia îi dau 20 de lei la oră. Îmi văruiește pomii și face alte lucrări. Nu demult i-am zis că vreau să schimb o conductă de scurgere. Am tot așteptat și nu a mai venit. M-am pus și am săpat eu. Acum mi-am văruit pomii”, o completează Michael.
Ileana adaugă, dând exemplul unui prieten care cultivă mai multe hectare de lubeniță. „Le dă mâncare, țigări și numai mici vor să mănânce, numai cola vor să bea. Ăsta a fost un sat nemțesc. Noi aveam 9-10 ani și mergeam la nemți la poartă și ne rugam să ne dea un pic de lucru. Muream de bucurie. În vacanțe mergeam la livadă sau unde era de lucru. Noi am fost altă generație. Nu vor să lucreze, nu le place lucrul”, se revoltă femeia.
Michael explică modul în care funcționează lucrurile în Germania: „Când eu mă duc la cineva la lucru care are o firmă și mă pun să trag mâța de coadă, nu merge. Ți se formează o mentalitate că omul îți pune la dispoziție scule și de toate ca să produci un ban și să îți câștigi existența”.
