Serialul-documentar „Cămătarii”, lansat la începutul acestei veri, a captivat rapid publicul prin regia semnată de Anghel Damian. După critici privind prezentarea aparent elogioasă a familiei interlope Cămătaru în primele două episoade, cel de-al treilea episod, difuzat pe platformele VOYO și PRO TV, a adus în prim-plan și mărturii ale victimelor implicate în anchetele forțelor de ordine.
În cadrul unui interviu acordat publicației Libertatea, regizorul Anghel Damian a împărtășit experiențele trăite în timpul filmărilor, în special sentimentul tensionat din timpul dialogurilor cu liderii clanului Cămătaru, Sile și Nuțu.
„Nu am simțit frică în sensul comun al cuvântului, însă au fost momente de disconfort. Faptul că stăteam față în față cu persoane care au comis acte violente reale m-a făcut să realizez diferența dintre mitologia construită în spațiul public și realitatea crudă,” a explicat Damian. Regizorul a subliniat că este dificil să nu cădem în capcana judecății imediate, întrucât acești indivizi sunt, în fond, produsul unor circumstanțe istorice, sociale și sistemice complexe.
De asemenea, Anghel Damian a recunoscut că unele relatări ale fraților Cămătaru pot fi exagerate, însă acestea sunt echilibrate de numeroase momente autentice și sincere capturate în serial. „Toți au avut momente de sinceritate remarcabilă, mai ales când uitau de propria lor legendă și nu mai jucau rolurile pe care le cunoaște publicul. Aceste fragmente descoperă adevărul dincolo de poveste,” a adăugat regizorul.
Serialul „Cămătarii” își propune astfel să ofere telespectatorilor libertatea de a interpreta și judeca singuri realitățile prezentate, punând în balanță diverse perspective oferite de interlopi, anchetatori și martori.„Un procuror afirmă un lucru, un membru al lumii interlope spune altceva, iar un polițist vine cu o altă versiune... Spectatorul trebuie să își facă propria judecată,” a concluzionat Damian.
Psihologul Cristina Sevrani a comentat recent în alt interviu pentru Libertatea asupra impactului pe care serialul îl are asupra publicului, remarcând cu îngrijorare că uneori spectatorii „nu mai fac diferența între curaj și inconștiență”.
