La nivel global, am asistat din nou la un atentat îndreptat împotriva lui Donald Trump, o figură emblematică a politicii americane. Trump se înscrie în tiparul unui personaj de wrestling politic, un octogenar cu imagine puternic mediatizată, care treată scena internațională asemenea unui ring de luptă. Dincolo de aparențe și de clipa de dramă – refrenul „fake” cu care este adesea asociat – pericolele la adresa sa sunt reale, iar protecția lui rămâne o preocupare națională pentru americani.
În schimb, realitatea din România pare desprinsă din piesele și schițele lui Ion Luca Caragiale, „Nenea Iancu”, ale cărui portrete ale societății românești se păstrează tulburător de relevante. Țara noastră pare să trăiască sub semnul aceleiași satire sociale, învăluită într-un amalgam de haos, orgolii lipsite de fond și un sistem educațional care, în loc să educe, perpetuează o elită de „semidocți” fără caracter.
Ion Luca Caragiale descria încă din 1907 un sistem școlar care devenea „fabrică de funcționari”, alimentând o oligarhie care controlează exclusiv România. Noii „reformatori” și „patrioți” își fac apariția anual, în mijlocul unei plebe adesea naivă, dominată de interese meschine. Acest context reflectă aspirațiile unor familii modeste, care văd în educație singura cale către statut social, de la funcționar până la înalți demnitari de stat, indiferent de competență sau merit.
Mesajul lui Caragiale transcende timpul: el nu a fost doar un satirist, ci și un observator lucid al caracterului poporului român. Deși uneori considerat controversat, nu a fost niciodată șovin sau extremist, ci un critic acerb al mentalităților dominante. A murit exilat, la Berlin, dezamăgit de realitatea pe care a încercat să o zugrăvească, dar a lăsat o moștenire literară și morală care continuă să răsune puternic în societatea noastră.
