Pompei, celebrul oraș roman distrus în anul 79 d.Hr. de erupția devastatoare a vulcanului Vezuviu, nu a fost abandonat complet așa cum se credea până acum. Descoperiri recente realizate în zona Insulei Meridionalis, situată în partea de sud a sitului arheologic, sugerează că locuitorii au rămas sau s-au întors în această regiune pentru a trăi și a păstra vie memoria orașului timp de mai multe secole.
Conform informațiilor publicate de Euronews, artefactele ceramice descoperite și datate din secolele al XV-lea și al XVI-lea vin să confirme prezența umană în zonă cu mult înainte ca săpăturile conduse de casa Borbone să înceapă, în anul 1748.
Pompei, mai mult decât o relatare dezastruoasă
Imaginea tradițională a Pompeiului ca un oraș înghețat în timp după dezastrul vulcanic și redescoperit abia în secolul al XVIII-lea este acum reconsiderată. Gabriel Zuchtriegel, directorul Parcului Arheologic din Pompei, explică faptul că zona post-erupție trebuia să arate ca un peisaj post-apocaliptic, însă noile cercetări arată că nu a fost abandonată definitiv.
Arheologii au identificat urme ale unor existențe modeste în această perioadă, indicând faptul că, deși în număr redus, oameni s-au întors să trăiască acolo, în umbra istoriei oficiale și trecând neobservați de-a lungul timpului.
Viața renaște în perioada Renașterii
Printre descoperirile recente se numără obiecte ceramice și alte vestigii datând din perioada Renașterii, ceea ce demonstrează că zona a continuat să fie folosită activ. Această extindere a istoriei Pompeiului aduce o dimensiune neașteptată și bogată în înțelegerea trecutului său.
Tot în aceeași epocă, o lucrare impresionantă a fost găsită în Sanctuarul Sfintei Fecioare din Pompei – „Coborârea lui Hristos”, atribuită pictorului Andrea Mantegna. Deși nu există o legătură directă între aceste descoperiri, ele consolidează ideea că Pompei nu a fost complet șters din memoria colectivă a locuitorilor și a culturii locale.
O moștenire vie în toponimie și tradiții
Un alt indicator semnificativ al continuității memoriei asupra Pompeiului este toponimul „Civita”, încă folosit în prezentul local pentru a desemna zona ruinelor. Directorul parcului arheologic arată că fermierii și păstorii care au trăit printre aceste vestigii nu aveau limbajul sau instrumentele arheologiei moderne, dar cu siguranță își aminteau de moștenirea locului.
Aceste detalii întăresc ideea că Pompei nu a fost o așezare abandonată definitiv, ci un loc cu o prezență continuă, în diverse forme, în viața comunităților din zonă.
O istorie încă de descoperit
„Pompeiul după Pompei” rămâne o pagină a istoriei încă insuficient explorată. Gabriel Zuchtriegel subliniază că Pompei a fost și a rămas întotdeauna o comunitate vie de patrimoniu, iar obiectele recent găsite în Insula Meridionalis pot dezvălui multe informații noi despre viața oamenilor după erupția vulcanului.
În plus, studii recente, publicate în revista Nature, au analizat ADN-ul unor victime ale erupției, aducând perspective noi asupra identității genetice, ascendenței și chiar sexului acestora. O descoperire unică a fost și transformarea unui creier într-o masă de sticlă, un caz fără precedent, care evidențiază particularitățile acestei tragedii antice.
