Administrația prezidențială a transmis recent, printr-un răspuns adresat Hotnews, că lucrează la un raport amplu privind acțiunile Rusiei împotriva României. Acest document nu se va limita doar la intervențiile ostile din campania electorală prezidențială din 2024, ci va cuprinde decenii întregi de activități hibride desfășurate de Moscova pe teritoriul țării noastre.
Din răspunsul oficial reiese faptul că președintele Nicușor Dan nu intenționează să cerceteze cauzele care au condus la eșecul statului român în prevenirea acestor interferențe, ce au dus chiar la anularea procesului electoral în timpul votării. Inițiativa sa pare a avea scopul de a evidenția public agresivitatea Rusiei în regiune, fără a identifica însă responsabilitățile exacte din interiorul instituțiilor naționale.
Deși acest raport poate contribui la creșterea conștientizării opiniei publice asupra amenințărilor externe, el nu va răspunde întrebărilor esențiale: cine anume răspunde pentru incapacitatea de a demonta la timp rețelele rusești? Este vorba despre serviciile de informații, factorii de decizie politică sau ambii? Ce măsuri sunt necesare pentru reformarea sistemului și prevenirea unor asemenea incidente pe viitor?
În democrațiile consolidate, investigațiile privind ingerințele străine în alegeri sunt în mod obișnuit realizate de Legislativ. Astfel, în SUA, după interferența rusă din 2016, Congresul a avut un rol central în anchetă, iar în Marea Britanie Parlamentul a examinat implicarea Rusiei în campania Brexit. Acest lucru se datorează faptului că puterea legislativă deține atribuțiile cele mai clare de supraveghere a serviciilor de informații - o competență pe care Executivul, inclusiv președinția, nu o are în mod direct.
Supravegherea serviciilor secrete de către Președinție este necesară pentru responsabilitate democratică, însă această relație este și ambivalentă, deoarece ambele instituții fac parte din aceeași ramură guvernamentală. Colaborarea foarte strânsă dintre președinte și agențiile de informații poate împiedica o evaluare obiectivă a eficienței acestora.
În consecință, raportul pregătit de Nicușor Dan nu va avea un caracter investigativ. Acesta va fi mai degrabă un document explicativ, realizat chiar cu sprijinul serviciilor de informații, menit să demonstreze prezența continuă a Rusiei în România și eforturile acestora de contracarare a amenințărilor. Astfel, va accentua ideea că agențiile au fost eficiente în detectarea acțiunilor malițioase, într-un discurs ce evită asumarea unui eventual eșec.
Criticii subliniază că această abordare poate dăuna transparenței și responsabilității democratice, deoarece transferă atenția de la întrebarea esențială privind asumarea eșecului și necesitatea unei reforme a serviciilor de informații. În cei 35 de ani de democrație, Parlamentul României nu a exercitat un control adecvat asupra acestor instituții, întărind astfel o cultură de netransparență similară celei din perioada comunistă, când Securitatea funcționa ca un "stat în stat".
De asemenea, relația dintre Președinție și serviciile de informații încă nu face obiectul unei dezbateri publice ample, deși aceasta este o componentă esențială a controlului democratic civil, iar disfuncționalitățile sale pot afecta capacitatea statului de a reacționa eficient la amenințări surpriză.
