În intervalul 29 – 30 august, nativii Pești vor manifesta o expresivitate aparte, combinată cu intuiție și farmec, în special în cercul familial și social. Totodată, vor aborda cu pragmatism și corectitudine relațiile partenere, gestionând eficient unele probleme ce țin de aceste conexiuni.
Perioada 30 august, după ora 05:38, până în dimineața zilei de 1 septembrie aduce agitație legată de aspecte financiare curente. Este un moment favorabil pentru a primi sprijin în clarificarea unor formalități juridice sau fiscale. Venus, în conjuncție cu Arcturus – steaua îndrumătoare a navigatorilor – poate aduce favoruri, cadouri ori ajutoare din partea unor persoane sau instituții. În plus, influența stelei Spica, simbol al abundenței și secerișului, indică oportunități importante provenite dintr-o gestionare eficientă a resurselor imobiliare, teritoriale sau patrimoniale.
Între 1 septembrie, după ora 11:01, și 3 septembrie, după-amiaza, comunicarea va avea un ritm mai liniștit. Peștii vor prefera o pauză de la dialogurile tensionate care ar putea genera confruntări sau disensiuni asupra opiniilor. Planeta Marte, în conjuncție cu steaua fixă Sirius, aduce o intensificare a reflexiei interioare și o evaluare critică a unor experiențe recente, în special legate de dezamăgiri în relațiile apropiate. Unii nativi se pot simți nedreptățiți și vor alege să își păstreze frustrările pentru sine.
Totodată, Marte face aspect și cu steaua Canopus, cunoscută ca ”cârmaciul corabiei lui Menelaos”, oferindu-le capacitatea de a menține direcția corectă în gestionarea trăirilor afective intense, ajutându-i să ia decizii în acord cu obiectivele lor personale.
Ultima parte a săptămânii, după 3 septembrie, ora 14:47, poate aduce indecizii majore legate de separarea sau gestionarea proprietăților în coproprietate, fie că este vorba despre locuințe, terenuri sau alte valori materiale, generând emoții și ezitări în luarea unei decizii finale.