În această primăvară se marchează 40 de ani de la cel mai grav incident nuclear din istoria civilă, explozia de la reactorul 4 al centralei de la Cernobîl, în Ucraina. Evenimentul a fost rezultatul unei combinații nefericite între erori umane și deficiențe tehnice, care au schimbat drastic percepția asupra energiei nucleare la nivel mondial.
Accidentul s-a petrecut în noaptea zilei de 26 aprilie 1986, la ora 1:23, în urma unui test de siguranță la centrala nucleară „V.I. Lenin” din apropierea orașului Pripyat. Obiectivul testului era să se verifice dacă turbinele centralelor pot asigura continuarea funcționării pompelor de răcire în cazul unei pene de curent, până la pornirea generatoarelor diesel. Totuși, experimentul a scăpat de sub control odată cu scăderea rapidă a puterii reactorului și apoi reluarea bruscă la capacitate maximă, ceea ce a provocat o creștere explozivă a temperaturii miezului reactorului.
Consecințele au fost devastatoare: două explozii succesive au desprins și aruncat placa de beton de protecție de o mie de tone de deasupra reactorului, răspândind în atmosferă o cantitate uriașă de materiale radioactive și grafit în flăcări, conform declarațiilor biologului Ion Chiosilă, vicepreședinte al Societății Române de Radioprotecție.
Moscova a încercat să țină sub tăcere tragedia, însă norul radioactiv care s-a răspândit în zilele următoare a afectat nu doar teritoriile din Uniunea Sovietică, ci și regiuni din Europa și estul Americii de Nord. Aproximativ 350.000 de persoane au fost evacuate din zonele contaminate, iar orașul Pripyat, cu 50.000 de locuitori, a fost abandonat pentru totdeauna la 36 de ore după dezastru.
Primele informații oficiale despre accident au fost primite în România abia la 29 aprilie 1986, într-un context dificil, cu lipsă mare de date și transparență. Mai mult, apropierea zilei de 1 mai, când populația obișnuia să sărbătorească ziua muncii în aer liber, creștea riscul expunerii la radiații.
Estimările privind consecințele umane rămân incerte, însă ”Forumul Cernobîl”, format din specialiști ai ONU, a indicat aproximativ 4.000 de decese în rândul lucrătorilor de la curățenie și între 4.000 și 5.000 în rândul populației expuse din Ucraina, Belarus și Rusia.
Accidentul a constituit o provocare majoră pentru toate statele socialiste din Pactul de la Varșovia, inclusiv România, obligate să gestioneze o situație fără precedent, în pofida unei comunicări și a unei coordonări deficitare din partea autorităților sovietice.
