O pisică și un câine, prezenți frecvent în zona controlată de Brigada 14 Mecanizată Independentă din Ucraina, au fost evacuați în siguranță cu ajutorul unei drone, dupa ce situația pe teren a devenit prea periculoasă pentru intervenția oamenilor. Aceste animale au fost transportate aproximativ 10 kilometri, fiind fixate în pungi speciale care permit respirarea normală, anunță Nadia Zamriga, ofițerul de presă al brigăzii.
Operațiunea a necesitat abilități speciale din partea pilotului dronei, care a reușit să manevreze aparatul în mijlocul unui front aflat sub foc continuu. După un zbor controlat, animalele au fost evacuate cu succes din zona de luptă, în condiții sigure.
În urma evacuării, pisica pe nume Barsik a fost recunoscută de către “tatăl său adoptiv”, un soldat rănit ce se află acum în recuperare, iar cei doi urmează să se reunească în curând. Câinele Zaghibluk a rămas alături de trupele ucrainene, însă în spatele liniilor frontului, într-un loc mai sigur, unde se adaptează bine, după cum a precizat Zamriga.
„Stresul provocat de zborul cu drona a trecut foarte repede. Aceste animale stau alături de militari de aproape doi ani și nu vor să se despartă de camaradul lor”, a mai spus aceasta.
Coordonarea acestor misiuni de salvare a animalelor din zonele de conflict este realizată de Inga Sakada, directoarea operațională a UAnimals, una dintre cele mai importante organizații ucrainene care se ocupă de evacuarea și îngrijirea veterinară a necuvântătoarelor din teatrul de război. Echipa de veterinari a organizației efectuează periodic deplasări în zona frontului, oferind tratamente, vaccinări și sterilizări pentru un număr de 500 până la 600 de animale în timpul unei misiuni.