Insula Mullagrach, situată în arhipelagul Summer Isles din largul coastei Scoției, urmează să fie scoasă la licitație în data de 9 iunie, cu un preț de pornire estimat la aproximativ 405.000 de euro. Această proprietate unică oferă o posibilitate rară de viață complet izolată, în mijlocul naturii sălbatice a Oceanului Atlantic de Nord, conform publicației Bild.
Mullagrach este cea mai nordică insulă din întregul arhipelag Summer Isles și se întinde pe o suprafață de circa 36 de hectare. Izolarea totală este unul dintre principalele sale atuuri: nu există vecini, drumuri sau zgomot urban, doar liniștea oferită de vântul și valurile oceanului. Acest spațiu natural face parte din rezervația biosferei Wester Ross, primul geoparc recunoscut UNESCO din Scoția, beneficiind astfel de o protecție specială.
Zona este renumită pentru biodiversitatea deosebită, cu multe specii de păsări marine și mamifere, precum focile, delfinii și vidrele care pot fi observate în apropiere. De asemenea, pe țărmurile stâncoase ale insulei pot fi zăriți adesea balene mici, iar peisajul este compus din stânci abrupte și golfuri protejate, oferind un cadru natural spectaculos.
Pe insulă se găsește o cabană din lemn, construită în 2014, cu facilități pentru un trai sustenabil și complet independent. Locuința este echipată cu bucătărie, zona de luat masa, două spații de dormit tip cușetă și sobă pe lemne. Pentru energie se folosesc panouri solare, apa este colectată din ploaie, iar toaleta este ecologică. Singura resursă care trebuie adusă de pe continent este apa potabilă.
Accesul spre Mullagrach se realizează în aproximativ 35 de minute cu barca din portul Old Dornie sau prin feribotul de la Ullapool, aflat la aproape 28 km distanță. De asemenea, pentru cei care doresc un acces mai rapid, există opțiunea transportului cu elicopterul.
Casa de licitații Savills, care organizează vânzarea, declara că astfel de insule private atrag constant un interes crescut. Reprezentantul Mhairi Archibald subliniază că dimensiunea insulei, amplasarea sa și cabana pregătită pentru utilizare imediată sunt elemente care vor stârni mult interes înainte de licitație.
În același context, o altă insulă privată din Scoția, situată în Loch Lomond și cunoscută pentru populația sa unică de canguri pitici, a fost recent scoasă la vânzare pentru suma de 3,5 milioane de euro.