Președintele Nicușor Dan s-a prezentat luni la Curtea de Apel București pentru a fi audiat într-un proces civil în care un dezvoltator imobiliar solicită daune de aproximativ un milion de euro. Dosarul vizează acuzații legate de o contestare făcută în trecut, în perioada în care Dan era activist civic, împotriva unui proiect imobiliar în zona Deltei Văcărești.
La ieșirea de la tribunal, Nicușor Dan a explicat că două asociații, împreună cu el, au contestat legalitatea unor acte ce țin de proiectul imobiliar respectiv, pe care îl consideră și în prezent ilegal. El a adăugat că, deși există aproape 50 de dosare civile în care este implicat, a decis să vină doar la acest interogatoriu, întrucât Codul de procedură civilă prevede că absența la o astfel de probă implică acceptarea tacită a celor susținute împotriva sa.
Președintele a menționat că asociațiile au pierdut contestația, însă dezvoltatorii imobiliari, în loc să se bucure că și-au văzut aprobat proiectul, au dat în judecată atât asociațiile ca persoane juridice, cât și membrii organelor lor de conducere la momentul respectiv, inclusiv pe el, cerând daune în valoare de un milion de euro. În anul 2019, Nicușor Dan era vicepreședinte al uneia dintre aceste asociații.
Referitor la proiectul imobiliar în discuție, Nicușor Dan a precizat că acesta se află pe terenul denumit CB3, destinat în principal pentru clădiri de birouri. El a subliniat importanța unui echilibru urban între spațiile de locuit și cele dedicate muncii, pentru a reduce traficul și aglomerația din oraș. Totodată, a criticat amplasarea proiectului ca fiind unul „aruncat în câmp” pe terenuri private fără exproprieri realizate, motiv pentru care îl consideră nociv și ilegal.
În aceași zi, PSD a convocat o reuniune pentru a decide dacă îi va retrage sprijinul politic premierului Ilie Bolojan, lider al guvernului susținut de o coaliție formată din PSD, PNL, USR și UDMR. Evenimentul, numit „Momentul adevărului”, urma să aibă loc în Parlament, cu participarea a circa 5.000 de delegați din întreaga țară.
Despre situația politică, Nicușor Dan a declarat că, deși este posibil să apară tensiuni, partidele din coaliție și-au asumat o orientare prooccidentală, contribuind la menținerea traiectoriei financiare a țării, inclusiv prin consensul în privința Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și a bugetului național. El a salutat curajul liderilor politici care au acceptat costuri electorale pentru această direcție și și-a exprimat speranța că guvernul poate continua să funcționeze, fără a se angaja însă în speculații privind posibila desemnare a unui alt premier.