Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat vineri, după încheierea summitului Uniunii Europene de la Cipru, că va semna demisiile membrilor PSD din Guvern, precum și numirile interimare, chiar înainte de a se întoarce în țară.
Șeful statului a explicat că demisiile și propunerile pentru interimate au fost primite joi seară. Ulterior, echipa sa a analizat documentele și a redactat proiectele de decrete pentru revocare și numire. „În drum spre avion, voi verifica și eu ceea ce au pregătit și, dacă totul este în regulă, le voi semna”, a declarat Nicușor Dan.
Întrebat dacă va pune semnătura înainte de a reveni în țară, președintele a confirmat acest lucru, răspunzând afirmativ.
În ceea ce privește o posibilă sesizare a Curții Constituționale privind interimatul guvernamental de 45 de zile, Nicușor Dan a spus că nu poate confirma dacă Sorin Grindeanu a discutat acest aspect în cadrul consultărilor de la Palatul Cotroceni. Totuși, el a precizat că există o intenție publică de a solicita CCR o decizie anticipativă pentru a clarifica situația cauzată de plecarea PSD din Guvern.
„Curtea Constituțională s-a pronunțat de-a lungul timpului pe multiple subiecte legate de guvern, dar nu există o decizie clară pentru cazul în care, după cele 45 de zile, guvernul rămâne în formula interimară sau se face o rocadă între miniștri”, a afirmat președintele.
De asemenea, el a subliniat că se opune ferm formării unui guvern minoritar susținut de AUR, precizând că în situația în care PNL sau PSD i-ar propune o asemenea variantă, nu va accepta acest lucru.