La 40 de ani de la catastrofa nucleară de la Cernobîl, zona de excludere din jurul centralei nucleare a devenit un adevărat paradia pentru viața sălbatică, demonstrând cum lipsa intervenției umane poate permite refacerea surprinzătoare a ecosistemelor în spații devastate anterior.
Zona de Excludere de la Cernobîl (CEZ), acoperind aproximativ 2.600 de kilometri pătrați, a fost stabilită în 1986 ca urmare a celui mai grav accident nuclear civil din istorie, ce a contaminat o mare parte a Europei și a determinat evacuarea a peste 115.000 de locuitori. Deși radiațiile persistă, acest teritoriu funcționează acum ca un laborator natural pentru studii de reîmpădurire și reconstrucție ecologică.
Refugiu pentru fauna mare și pe cale de dispariție
Populațiile de mamifere mari, precum lupi, vulpi, râși, elani și mistreți, au înregistrat o creștere semnificativă în CEZ. Totodată, urșii bruni și bizonii europeni, care dispăruseră anterior din regiune, au revenit în habitatul lor natural. Un raport citat de The Conversation subliniază că absența activităților umane – în special vânătoarea și agricultura – are un impact mult mai benefic asupra faunei decât efectele negative provocate de radiații.
În partea bielorusă a zonei, densitatea mamiferelor mari rivalizează chiar cu cea din rezervațiile naturale necontaminate. Deși accidentul a distrus mase importante de vegetație, în special în „pădurea roșie”, o suprafață de 10 km pătrați unde coniferele au murit din cauza radiațiilor intense, biodiversitatea s-a recăpătat progresiv, pe măsură ce oamenii au fost ținuți la distanță.
Reintroducerea cailor lui Przewalski și revenirea speciilor rare
Un exemplu notabil al repopulării zonei îl reprezintă reintroducerea cailor lui Przewalski în 1998. Astăzi, mai mult de 150 de animale din această specie amenințată trăiesc în cele mai împădurite regiuni ale CEZ. Alte specii, printre care râsul eurasiatic și bizonul european, și-au consolidat de asemenea populațiile.
În plus, păsările rare, cum sunt cocorii negri, cocorii albi și vulturii codalbi, au revenit în regiune. Cazul cel mai remarcabil este reprezentat de acvila țipătoare mare, o specie global amenințată, care preferă habitatele umede și este foarte sensibilă la prezența umană. În 2019 au fost identificate patru perechi în CEZ, iar în sectorul bielorus numărul lor a crescut la cel puțin 13 perechi. Astfel, zona este singura de pe glob unde populația acestei specii rare se află în creștere.
Adaptări surprinzătoare ale vieții în mediul radioactiv
Pe lângă reafirmarea faunei, unele specii au evoluat în moduri interesante pentru a face față radiațiilor. Broscuțele de copac din zonă s-au închis la culoare, ceea ce sugerează o creștere a melaninei pentru a proteja împotriva radiațiilor. Lupii eurasiatici par să fi dezvoltat o rezistență mai ridicată la efectele radiațiilor și la riscul de cancer.
De asemenea, în interiorul reactorului 4, în 1991 a fost descrisă o ciupercă neagră ce folosește melanina pentru a transforma radiațiile gamma în energie, facilitându-și astfel creșterea. Plantele din zonă dispun, de asemenea, de mecanisme de reparare a ADN-ului și toleranță la metale grele și radiații.
Din zona nukleară spre cea mai vastă rezervație naturală europeană
În prezent, zona de excludere de la Cernobîl este una dintre cele mai întinse rezervații naturale din Europa, oferind un teren ideal pentru cercetări ecologice și genetice. Natura demonstrează aici o reziliență extraordinară, trecând peste efectele dezastrului nuclear. Spre exemplu, câinii abandonați după accident și-au adaptat genetic caracteristicile față de alte populații din Ucraina.
În același timp, nu toate efectele sunt pozitive. Anumite specii întâmpină dificultăți de reproducere și manifestă rate ridicate de mutații genetice, cu impact negativ asupra sănătății. Aceste realități complexie subliniază atât potențialele recuperări ecologice, cât și limitele adaptării mediului la contaminarea radioactivă.
