Muntenegru a înregistrat miercuri un progres important în drumul său spre integrarea în Uniunea Europeană, după ce cele 27 de state membre și-au dat acordul pentru înființarea unui grup de lucru responsabil cu elaborarea tratatului de aderare, informează AFP.
Ministrul de Externe al Muntenegrului, Maida Gorcevic, a apreciat drept „vești excelente” decizia Bruxelles-ului, subliniind că aceasta întărește convingerea că țara sa se află pe cursul corect pentru a deveni cel de-al 28-lea stat membru UE cel târziu în 2028.
Comisia Europeană salută perspectivele de extindere a blocului comunitar, menționând totuși că termenul propus de Muntenegru este ambițios. Grupul nou creat are rolul de a defini condițiile specifice ale aderării, care pot varia în funcție de fiecare țară.
Ultima țară care a devenit membră UE a fost Croația, în 2013, iar în prezent Muntenegru și Albania sunt considerate cele mai avansate în procesul de aderare.
În același context, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a reiterat miercuri apelul pentru integrarea completă a țării sale în Uniunea Europeană, solicitând deschiderea negocierilor pe toate capitolele necesare.
Totodată, negocierile pentru aderarea Republicii Moldova la UE au fost lansate oficial pe 25 iunie 2024, urmând să acopere toate cele 33 de capitole. Guvernul proeuropean de la Chișinău țintește finalizarea acestora până în 2028, pentru ca țara să fie în condiții de a adera până în 2030.