Cu ocazia minivacanței de Rusalii, sezonul estival a început în stațiunile de pe litoral, care au fost intens populate. Printre cei care și-au scos garsonierele spre închiriere este și artistul Mihai Trăistariu.
Cântărețul a precizat că în această perioadă închiriază garsonierele din Mamaia Nord cu 250 de lei pe noapte, însă pe durata verii tariful urmează să crească la 350 de lei pe noapte. În plus, el a anunțat că aproape 90% din spațiile disponibile sunt deja ocupate pentru sezonul estival.
Pe lângă informațiile legate de chirii, Mihai Trăistariu a vorbit și despre colaborarea cu camerista sa, care lucrează cu el de aproximativ șapte ani. Artistul a subliniat că a majorat constant salariul angajatei, justificând această decizie prin creșterea generală a costurilor.
„Am o cameristă de vreo șapte ani, i-am tot majorat salariul în fiecare an, căci toate s-au mai scumpit. I-am zis că îi mai dau 500 de lei în plus în 2026. Și m-am ținut de cuvânt, i-am mărit salariul. Este o femeie harnică, vreau să rămână la mine, așa că trebuie majorate salariile, chiar dacă eu nu închiriez cu mai mulți bani comparativ cu alți ani. Doamna are și carte de muncă și tot ce trebuie, e un loc de muncă bun. Și eu și ea suntem mulțumiți de colaborare”, a declarat artistul pentru Click.
În urmă cu aproximativ un an, Mihai Trăistariu spunea că reușește să obțină venituri de circa 50.000 de euro anual din activitatea de închiriere a garsonierelor. Atunci camerista lui era plătită cu 2.500 de lei pentru un program de 2-3 ore pe zi. Având în vedere majorarea anunțată, se estimează că salariul actual al acesteia s-a ridicat la 3.000 de lei.