Elevii de origine română care studiază în sistemul public de învățământ din Austria au posibilitatea de a participa la cursuri de limba română, organizate ca materie opțională, conform unui anunț recent al Ambasadei României la Viena. Această inițiativă este menită să susțină părinții în efortul de a menține și dezvolta competențele lingvistice ale copiilor în limba maternă.
Limba română este predată în prezent în mod oficial atât în școlile primare (Volksschule), cât și în cele gimnaziale (Allgemeinbildende höhere Schule), sub forma unei opțiuni fără notare formală, însă participarea elevilor este consemnată pe certificatul final cu mențiunea „teilgenommen” (participat).
Organizarea cursurilor cade în responsabilitatea inspectoratelor școlare regionale (Bildungsdirektion), care stabilesc programul și distribuția claselor în funcție de cererile părinților și de resursele educaționale disponibile.
Părinții interesați sunt invitați să comunice școlii unde copilul este înscris și să completeze un formular special pentru înscrierea la aceste cursuri opționale de limbă română. Formularul trebuie depus la secretariatul unității de învățământ respective.
Ambasada României accentuează că numărul înscrierilor este important, deoarece influențează modul de organizare a claselor și alocarea resurselor didactice dedicate cursurilor de limba română.
În Viena, coordonarea cursurilor revine profesoarei Beatrice Baumgartl, iar lecțiile au loc săptămânal în trei școli primare situate pe următoarele adrese: Ernst Melchior Gasse 9 (luni între 15:30 și 18:00), Phorusgasse (marți între 15:30 și 18:00) și Selzergasse 19 (miercuri între 13:30 și 16:00). Pentru elevii de gimnaziu, cursurile sunt organizate în locațiile Steinbruchstrasse 33 (miercuri 16:30-18:00), Waltergasse (vineri 14:30-16:20) și Waltergasse 7 (vineri 16:30-18:00, destinat elevilor avansați).