Autoritățile din Japonia se angajează într-un proiect ambițios pentru realizarea celui mai mare parc eolian plutitor din lume. Situat în largul insulelor Izu, acest parc convertor de energie va fi conectat la metropola Tokyo printr-un cablu submarin cu o lungime de 160 de kilometri și va putea asigura electricitate pentru o populație de aproape două milioane de locuitori, conform publicației The Asahi Shimbun.
Proiectul vizează instalarea unei capacități totale de 1 gigawatt (GW), cu intenția de a sprijini atât insulele din apropiere, cât și vastul areal al regiunii Tokyo. Această inițiativă marchează un pas important pentru Japonia, unde, deși tehnologia este considerată avansată, capacitatea eoliană actuală este relativ modestă, însumând 6,4 GW, din care doar aproximativ 300 MW provin din turbine maritime.
Conexiunea submarină și ambițiile energetice
Noul parc eolian va transmite energia generată printr-un cablu HVDC, un sistem de curent continuu de înaltă tensiune, care se întinde pe o distanță comparabilă cu ruta dintre București și Buzău. Termenul stabilit pentru finalizarea conexiunii la rețeaua electrică este anul 2035, iar proiectul primește sprijin financiar din partea regiunii Tokyo.
Capacitate și impact asupra consumului local
Zona vizată de proiect include regiunea metropolitană Tokyo, cu o suprafață de aproximativ 32.400 km² și o populație de aproape 38 de milioane de persoane, la care se adaugă insulele Izu cu o suprafață de circa 300 km². În total, aceasta depășește suprafața Republicii Moldova. Un parc eolian plutitor de 1 GW, luând în calcul un factor de capacitate de circa 40%, ar putea produce anual aproximativ 3,5 milioane MWh. Având în vedere consumul anual mediu pe gospodărie, estimat la 4,3 MWh, energia generată ar putea asigura necesarul pentru peste 800.000 de locuințe, respectiv pentru aproape 1,8 - 2 milioane de persoane, la o medie de 2,2 locuitori per gospodărie.
Alegerea tehnologiei plutitoare: provocări și avantaje
Dezvoltarea turbinelor eoliene plutitoare este o necesitate în Japonia din cauza reliefului marin adânc din jurul arhipelagului, care face imposibilă instalarea turbinelor clasice cu fundație fixă pe fundul mării în 99% din zonele maritime. Turbinele plutitoare, ancorate în trei puncte pe fundul mării, pot fi amplasate în ape adânci cu condiții favorabile de vânt, oferind astfel o soluție tehnologică adaptată morfologiei locale.
Un proiect cu mize ridicate și riscuri tehnologice
Chiar dacă tehnologia turbinelor plutitoare s-a dezvoltat în ultima perioadă, proiectul japonez reprezintă o provocare majoră. Prima centrală eoliană plutitoare la scară largă, Hywind Scotland, inaugurată în 2017, a necesitat deja reparații semnificative în 2024, din cauza uzurii accelerate a componentelor expuse la umiditate. Criticii proiectului din Japonia atrag atenția asupra faptului că planul de 1 GW depășește cu mult actualul record mondial, parcul norvegian de 100 MW, făcând astfel țelul extrem de ambițios.
În plus, Japonia și-a stabilit obiective ambițioase pentru energia eoliană, țintind să atingă 10 GW capacitate instalată până în 2030 și chiar 45 GW până în 2040, consolidându-și poziția în sectorul energiei regenerabile.
