O scenă neobișnuită a captat atenția internauților în mediul online: soția unui șofer român de TIR gătește în cabina camionului în timp ce partenerul ei conduce pe autostradă. În videoclipul postat pe TikTok, tânăra pregătește pulpe de pui folosind un Airfryer montat în interiorul cabinei și explică pas cu pas rețeta pe care o execută în timpul deplasării.
„Fac mâncare din mers, la Airfryer bineînțeles. Am curățat pulpițele, le-am sărat și acum le voi unge cu ulei de măsline. Le ținem la 200 de grade timp de o oră, întorcându-le pe ambele părți”, explică Raisa, protagonistă în clipul care a atras mii de vizualizări.
Pe lângă pui, tânăra mai prepară și o salată proaspătă de roșii, castraveți și ceapă și însoțește totul de mujdei cu smântână. Într-un moment de pauză, ea împărtășește cu urmăritorii săi și priveliștea unui apus văzut prin geamul cabinei.
La final, Raisa arată cu mândrie rezultatul gătitului, invitându-și publicul virtual să savureze alături de ea preparatul, care deja a ajuns la consistența dorită.
Raisa, la rândul său șofer de camion, își împărtășește adesea experiențele de pe drumurile europene pe TikTok, atrăgând astfel o comunitate tot mai numeroasă. Videoclipul cu gătitul din mers a strâns numeroase aprecieri și comentarii pozitive din partea colegilor de breaslă, mulți admițând dedicarea și sprijinul reciproc din cadrul echipajului.
Comentariile utilizatorilor relevă respectul față de această inițiativă: „Cine are soția cu el pe echipaj este binecuvântat”, a scris un șofer. „Este minunat să ai alături o parteneră care știe să iubească și să susțină oriunde”, a adăugat altcineva.
Tot în această sferă a șoferilor români de TIR, tot mai multe femei se afirmă profesional în domeniu, construindu-și cariere solide la nivel european. O româncă a fost chiar desemnată recent „șoferul de camion al anului” în Italia, primind recunoaștere pentru performanțele sale într-un domeniu tradițional dominat de bărbați.