Italia urmează să implementeze o măsură de sprijin financiar destinat părinților separați sau divorțați care lasă locuința comună, în contextul separării. Anunțul a fost făcut de vicepremierul Matteo Salvini, care a confirmat aprobarea acestui program în cadrul Planului pentru locuințe, în urma Consiliului de Miniștri.
Ajutorul va varia între 400 și 500 de euro lunar și va fi acordat pentru o perioadă de un an, ca sprijin pentru părinții care își părăsesc locuința familială, lăsând-o în grijă fostului partener și a copiilor.
Bugetul alocat pentru acest program este de 60 de milioane de euro, valabil în perioada 2026-2028, iar autoritățile italiene urmează să stabilească procedurile concrete și criteriile de eligibilitate prin intermediul unor apeluri oficiale viitoare.
Matteo Salvini a subliniat faptul că mulți părinți plecați din domiciliul comun continuă să suporte cheltuieli importante, cum ar fi ratele ipotecare sau chiria casei rămasă în posesia fostului partener și a copiilor. Aceste costuri pot împiedica accesul lor pe piața imobiliară și pot diminua semnificativ posibilitatea închirierii unui nou locuințe.
Vicepremierul a evidențiat că suma de 400-500 de euro poate fi esențială pentru ca părintele să aibă un acoperiș sub care să-și poată vedea copilul, măcar în weekend. Potrivit estimărilor oficiale, circa 15.000 de părinți separați ar putea beneficia de această măsură în următorii trei ani, indiferent dacă sunt tați sau mame.
Totodată, datele oficiale arată o scădere a numărului de căsătorii în Italia. În 2024 au fost înregistrate 173.272 de căsătorii, în scădere cu 5,9% față de anul precedent, iar căsătoriile religioase au scăzut cu 11,4%. De asemenea, s-au înregistrat 29.309 căsătorii cu cel puțin un soț străin, în scădere cu 1,4% față de 2023.
Regiunile sudice au înregistrat cea mai mare scădere a numărului de căsătorii (-8,3%), urmate de centrul Italiei (-5,0%) și nordul țării (-4,3%). Aceste scăderi sunt atribuite în principal reducerii generațiilor tinere și natalității scăzute, dar și schimbărilor culturale. Concomitent, s-au diminuat și separările (-9%) și divorțurile (-3,1%) în 2024.
Pe fondul acestui context demografic, comunitatea românească rămâne cea mai numeroasă comunitate de străini din Italia, cu aproape două milioane de rezidenți. Aceștia sunt concentrați predominant în regiunile nordice și centrale ale țării, unde există oportunități de muncă și infrastructură dezvoltată. Lombardia deține cel mai mare număr de rezidenți străini (22,9% din totalul național), urmată de Lazio (12,2%) și Emilia-Romagna (10,7%).
Raportat la populația totală a regiunilor, Emilia-Romagna are cea mai mare proporție de străini, 12,6%, urmată de Toscana (11,6%) și Lazio (11,3%). Prezența străinilor este semnificativ mai redusă în regiunile sudice și în insule.