Începând cu anii 1930, autoritățile italiene au implementat o acțiune extinsă de împădurire în regiunea Alpilor de Nord, având ca scop stabilizarea solului, prevenirea eroziunii și asigurarea unei resurse consistente de lemn pentru economie. Pentru aceasta, a fost ales molidul norvegian (Picea abies), un conifer apreciat pentru creșterea rapidă și trunchiul drept.
În cadrul acestui demers, suprafețe importante de pajiști și păduri naturale au fost transformate în plantații dense și uniforme de molid. Din perspectivă vizuală, aceste păduri păreau sănătoase și bine întreținute, dar uniformitatea ridicată a structurii acestor ecosisteme avea să devină, în timp, cauza problemelor majore pentru biodiversitate.
Recent, un studiu publicat în revista științifică Ecosystems a analizat impactul acestor plantații după aproape o sută de ani. Echipa de cercetători de la Universitatea din Lausanne și Universitatea din Milano, condusă de ecologul Gianalberto Losapio, a efectuat analize detaliate în două zone din Prealpii italieni, Monte Bisbino și Alpe del Vicerè, unde molidul a fost plantat la începutul anilor '30, în cadrul proiectului „Satul Alpin” din perioada fascistă.
Studiul a inclus o cercetare pe teren desfășurată pe durata a cinci luni în 2023, când echipa a comparat trei tipuri de habitate: plantațiile de molid, pădurile native de foioase și pajiștile montane tradiționale. Cercetătorii au evaluat diversitatea speciilor de plante, fauna întâlnită în sol și compoziția chimică a solului, identificând în total 136 de specii de plante și 201 specii și morfospecii de artropode.
Rezultatele au evidențiat diferențe semnificative legate mai ales de vegetație: plantațiile de molid adăposteau, în medie, doar 7 specii de plante pe parcelă, în timp ce pădurile native aveau 18,5, iar pajiștile montane până la 37 de specii. Acest fapt indică o sărăcire considerabilă a biodiversității în zonele ocupate de plantațiile monoculturale de molid, care nu au evoluat spre ecosisteme naturale complexe, ci au rămas habitat mult mai vulnerabil și mai sărac în viață.
O explicație importantă rezidă în modul în care molidul norvegian influențează mediul. Acesta creează o umbră densă, limitând drastic pătrunderea luminii la nivelul solului pe toată durata sezonului vegetativ, spre deosebire de pădurile native de foioase, unde primăvara lumina ajunge mai ușor la stratul inferior înainte ca arborii să înfrunzească complet. Astfel, condițiile devin nefavorabile multor plante native, iar acoperirea de ace și încetinirea procesului de descompunere afectează calitatea solului și diversitatea biologică.
Cercetătorii subliniază și riscul crescut de fragilitate al unei păduri dominate de o singură specie. Diversitatea biologică intrinscă a unei păduri naturale asigură rezistență la boli, insecte dăunătoare sau condiții climatice adverse, în timp ce monoculturile sunt mult mai sensibile, punând în pericol stabilitatea pe termen lung a ecosistemului.
În concluzie, deși intențiile inițiale ale reîmpăduririi au vizat conservarea mediului montan și productivitatea economică, selecția unei singure specii și strategie unidimensională au avut ca rezultat un impact negativ semnificativ asupra biodiversității și stabilității ecosistemelor alpine din Italia.
