Autorul își exprimă deschiderea și speranța pentru o reunificare între România și Republica Moldova, considerând acest eveniment o oportunitate economică și istorică importantă, care ar putea consolida totodată poziția estică a NATO și Uniunii Europene. Această viziune este susținută de legături familiale și de o atitudine pragmatică, detestând lozincile patriotarde, abordând problema cu seriozitate diplomatică.
În trecut, ca diplomat și fost șef al diplomației române, autorul a favorizat în mod consecvent integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, deși constata că la Chișinău și București erau influențe paralele sia legate de vechea gardă comunistă și interese rusești. Această conjunctură a permis menținerea instabilității și blocarea reformelor autentice în Republica Moldova, menținând, așa cum se observă acum, o serie de politicieni unioniști sub influență rusească.
Invazia Ucrainei de către Rusia a schimbat radical contextul politic regional, iar victoria politică a Maiei Sandu și căderea lui Plahotniuc au marcat începutul unei noi etape, care pune în umbră trecutul postsovietic problematic. Republica Moldova este acum un stat candidat la UE, angajându-se pe drumul aderării, iar acest progres a făcut ca unele forțe să încerce să reînvie rapid tema unirii, înainte chiar de finalizarea aderării europene.
Deși un procent important din populația Republicii Moldova susține reunificarea, rămân încă multe obstacole legale și politice, precum modificarea constituțională necesară, gestionarea problemei Transnistriei și Găgăuziei, împreună cu clarificarea unor subiecte sensibile cum sunt cetățenia și datoria publică.
Autorul critică faptul că aceste aspecte nu sunt dezbătute în mod transparent și aprofundat la nivelul statului român. În schimb, o inițiativă legislativă depusă recent în Camera Deputaților de un grup parlamentar pro-unionist, condus de Diana Șoșoacă, a fost adoptată tacit după 45 de zile fără dezbateri, stârnind comparații cu manevrele autoritare ale Rusiei privind anexarea unor teritorii ucrainene.
Din fericire, propunerea a primit aviz negativ de la Guvern și comisiile parlamentare responsabile, iar decizia finală aparține Senatului, care trebuie să analizeze mai amănunțit această temă delicată. Astfel, România evită momentan o înfăptuire grăbită și neasumată a unirii, al cărei parcurs trebuie gestionat cu responsabilitate și cu respect pentru realitățile sociopolitice complexe din regiune.
