Un accident rutier grav s-a produs duminică dimineață pe DJ 172F, în localitatea Mănăstirea, comuna Mica, județul Cluj, unde un șofer în vârstă de 39 de ani din județul Timiș a pierdut controlul volanului și a intrat într-un stâlp de beton al rețelei electrice.
Potrivit primelor informații, autoturismul condus de bărbatul de 39 de ani circula pe direcția Salatiu-Dej când, cel mai probabil, a pătruns pe contrasens. Coliziunea cu stâlpul a fost atât de puternică încât stâlpul a fost doborât, iar mașina a suferit avarii serioase.
În urma impactului, șoferul și un copil de 9 ani aflat în autoturism au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la spital pentru investigații suplimentare.
De asemenea, polițiștii au efectuat testul cu aparatul etilotest pe șofer, iar rezultatul a fost negativ, indicând faptul că acesta nu consumase alcool înainte de accident.
Ancheta este în curs de desfășurare pentru a clarifica cauzele exacte ale accidentului și circumstanțele în care a avut loc.