Impact puternic pe Drumul Expres Craiova – Pitești: Autospecială de protecție a muncitorilor distrusă de un autoturism neaterent
Actualitate

Impact puternic pe Drumul Expres Craiova – Pitești: Autospecială de protecție a muncitorilor distrusă de un autoturism neaterent

🔗 PortalX 📖 2 min citire

Vineri dimineață, pe Drumul Expres Craiova – Pitești, o autospecială aparținând Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova, care se deplasa pentru a proteja un convoi de muncitori implicați în cosirea vegetației, a fost lovită puternic din spate de un autoturism.

Impactul a fost atât de puternic încât a distrus atenuatorul de impact al autospecialei, precum și autocamionul care îl transporta. Autospeciala nu era oprită, ci se deplasa regulamentar, cu viteză redusă, semnalizând clar prezența lucrărilor prin numeroase mijloace vizuale, inclusiv lumini de avertizare, săgeată luminoasă, panou informativ de mari dimensiuni, elemente reflectorizante și culoare portocalie cu vizibilitate ridicată.

Accidentul s-a petrecut pe segmentul dintre Nodul Negreni (km 74) și Nodul Slatina (km 57) al DEx12, în zona unde se desfășurau lucrările de întreținere a vegetației.

Reprezentanții DRDP Craiova au subliniat că atenuatorul de impact, achiziționat de CNAIR în scopul creșterii siguranței angajaților care lucrează pe drumurile naționale și de mare viteză, și-a îndeplinit cu succes rolul, absorbând forța coliziunii și protejând viețile celor aflați în zonă.

Totodată, autoturismul implicat în accident a suferit avarii semnificative. DRDP Craiova a emis un apel public către toți șoferii să respecte regulile de circulație, să adapteze viteza la condițiile din zonele de lucru și să păstreze distanța de siguranță, pentru a evita astfel de evenimente grave.

„O clipă de neatenție poate avea consecințe tragice, distrugând vehicule, provocând pagube majore sau, în cel mai grav caz, punând în pericol vieți omenești. Muncitorii de pe drumuri au familii și merită să ajungă în siguranță acasă după fiecare zi de muncă”, au transmis reprezentanții DRDP Craiova.

Articole similare

Toate stirile →
← Inapoi la Stiri