Gabriela Cristea a făcut recent mărturii sincere despre relația dificilă pe care a avut-o cu familia sa, evidențiind momentele tensionate care au culminat cu o ruptură completă.
Invitată în podcastul realizat de Jorge, prezentatoarea TV a rememorat copilăria și adolescența în cadrul unei familii în care femeile nu își puteau exprima liber punctul de vedere. „Eu provin dintr-o familie în care femeile nu aveau foarte multe lucruri de spus. Ele erau acolo, trebuiau să gătească, să facă mâncare, să facă curățenie și nu prea aveau drept de vot, ca să zic așa”, a explicat Gabriela Cristea.
Deși și-a dorit să urmeze o carieră în televiziune, alegerea sa nu a fost bine primită de părinți, care considerau această meserie nepotrivită pentru o femeie. „Li se părea că să faci televiziune e o meserie pentru femei ușoare. Ar fi trebuit să am o meserie obișnuită, să mă duc de la 8 la 5 la serviciu și să vin acasă și să mă ocup de familia mea”, a declarat vedeta.
Aceste neînțelegeri au degenerat într-o ruptură totală, momentul în care Gabriela Cristea a decis să își întrerupă legăturile cu familia pentru a se proteja.
Unul dintre cele mai dureroase episoade din această poveste a fost decizia Gabrielei de a nu participa la înmormântarea mamei sale. La întrebarea directă despre acest gest, Gabriela a oferit o explicație dureroasă: „Acolo situația a fost mai complicată. Am avut și un stres de a mă duce, pentru că riscam să îmi iau bătaie, pe românește, ca să nu mai ocolesc”.
Referitor la posibilitatea ca agresiunea să fi venit din partea membrilor familiei, vedeta nu a negat această ipoteză: „Da”.