Doi bărbaţi şi-au pierdut viaţa în urma unei explozii puternice produse în zona rurală a orașului Andria, din Italia. Potrivit surselor locale, unul dintre bărbați era italian, originar din provincia Foggia, iar celălalt era cetățean român, cu reședința în Andria de peste un deceniu.
Corpurile celor doi, grav afectate de deflagrație, au fost găsite în spatele unei vile situate pe drumul provincial SP 155, informează publicația Buonasera 24. Ancheta preliminară arată că victimele aveau în jur de 40 de ani. Identificarea s-a realizat prin amprente și semne distinctive, cum ar fi prezența unui cercel la unul dintre bărbați.
Confirmarea oficială a identităților este așteptată după efectuarea autopsiilor, încredințate profesorului Antonio De Donno de la Policlinica din Bari.
Specialiștii anchetei presupun că cei doi manipulau materiale explozive în momentul deflagrației. Se bănuiește că pregăteau un dispozitiv cunoscut în Italia drept „marmotta”, utilizat frecvent pentru a detona bancomate și oficii poștale.
Parchetul din Trani coordonează investigațiile, care au fost lansate împotriva unor persoane necunoscute. Ancheta urmărește să stabilească originea materialului exploziv și să refacă toate etapele care au dus la această tragedie.
În apropierea vilei a fost găsit un autoturism Ford Kuga, declarat furat. Poliția investighează atât traseele acestei mașini, cât și motivul pentru care cei doi se aflau în acel imobil în momentul exploziei.
Vila în care s-a produs incidentul aparține unui bărbat de 77 de ani, cunoscut autorităților. Până în prezent, ancheta nu a descoperit o legătură concretă între proprietar și deflagrația fatală.