În urmă cu două zile, actorul Dragoș Bucur a lansat pe rețelele sociale o invitație inedită: să participe la o clacă în curtea sa de la țară, din satul Moșteni-Greci, județul Argeș. El și-a exprimat dorința de a turna o fundație cu ajutorul oamenilor, oferind inclusiv mâncare, băuturi și o atmosferă plăcută celor care doresc să îl sprijine.
„De mâine mă apuc să torn o fundație și tot vorbeau oamenii prin sat că înainte se făcea clacă. N-am făcut niciodată și sunt curios dacă ar veni cineva să mă ajute. Cred că durează vreo săptămână toată lucrarea, dar evident că nu e nevoie să vină lumea în toată perioada. Ar fi de la ora 10:00 până la 18:00, în fiecare zi, cu tot ce implică terenul: săpătură, fier, cofrat… Mai puțin betonul, pe care îl voi comanda la cifă. Voi da, bineînțeles, mâncare, băutură și bună dispoziție”, declara Bucur.
Ulterior, actorul a clarificat faptul că nu are nevoie urgentă de ajutor și că experimentul este mai mult o încercare personală. El a precizat că lucrările complexe vor fi realizate de o echipă de specialiști, iar ajutorul extern se va rezuma la activități mai simple, precum mutatul moloz, săpatul sau curățenia. De asemenea, a reiterat că va organiza un grătar și va oferi băuturi celor prezenți.
Cu toate acestea, în ziua următoare, Bucur a postat pe Facebook o fotografie cu doar câteva scaune, o masă și o umbrelă, însoțită de un comentariu ironic: „Claca merge foarte bine. Nu știu de unde scot atâta mâncare și băutură”.
Un videoclip publicat ulterior surprinde doar actorul și un câine singuratic, ceea ce a generat comentarii pline de umor din partea fanilor, care au remarcat faptul că singurul care a răspuns apelului a fost animalul de companie.
O utilizatoare a explicat că tradiția clăcii la țară implică în primul rând comunități apropiate, prieteni sau vecini, și nu necunoscuți. Ea a amintit cum străbunicii săi obișnuiau să realizeze astfel de muncă în comun, dar doar în sânul comunității lor restrânse.
Mulți internauți au glumit că o petrecere cu mâncare, băutură și muzică ar atrage cu siguranță un număr mare de participanți, în contrast cu munca fizică propusă de Dragoș Bucur. Aceștia au recomandat următorul „experiment” să fie o petrecere în sat, pentru a demonstra cu adevărat spiritul comunitar.