Lucian Pahonțu, actualul director al Serviciului de Protecție și Pază (SPP), și-a susținut teza de doctorat în anul 2003, cu tema centrală privind consolidarea pazei obiectivelor de importanță majoră. În această lucrare, el analizează, printre altele, contextul tumultuos al Revoluției române din decembrie 1989, când numeroși protestatari au pătruns în clădiri simbolice ale statului în scopul răsturnării regimului lui Nicolae Ceaușescu.
În text, redactat într-un stil mai puțin academic, Pahonțu susține că Trupele de Securitate au întâmpinat dificultăți majore în apărarea instituțiilor publice, acestea fiind supuse unor atacuri și distrugeri care au generat atât pagube materiale, cât și victime în rândul tuturor părților implicate - atât agresorilor, cât și apărătorilor.
Este de notorietate faptul că Lucian Pahonțu a făcut parte din Trupele de Securitate în perioada Revoluției. O anchetă realizată de Recorder a adus în discuție, pe baza unor mărturii, implicarea sa în acțiunile represive împotriva manifestanților, acuzații pe care Pahonțu le neagă. În replică, el afirmă că era locotenent și comandant al unui pluton de transmisiuni în cadrul unei companii de asigurare de luptă și transport, echivalente cu Jandarmeria de astăzi, subliniind că nu a tras asupra manifestanților.
Conform propriilor relatări, în seara zilei de 21 decembrie 1989, unitatea sa a primit mai multe ordine de deplasare în puncte cheie din București, unde a rămas în dispozitiv până în primele ore ale zilei următoare, fără a folosi muniție împotriva protestatarilor.
Teza doctorala, intitulată „Tactici folosite pentru paza și apărarea obiectivelor de importanță deosebită”, a fost realizată sub îndrumarea generalului locotenent (r) prof. univ. dr. Valentin Arsenie, decedat în 2007, și susținută la Academia de Înalte Studii Militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale. Documentul este disponibil pentru consultare la Biblioteca Națională.
Pahonțu subliniază în cadrul lucrării că asigurarea pazei obiectivelor strategice reprezintă o problemă esențială pentru securitatea națională, inclusiv în situații critice precum cele din anii 1989-1991, când mai multe instituții ale statului au fost ținta unor incursiuni care au provocat daune semnificative și victime umane.
El atrage atenția că amenințările la adresa acestor obiective pot genera confuzii sau lipsă de responsabilitate în gestionarea situațiilor de criză și că este nevoie de o planificare, pregătire și conducere riguroasă pentru protejarea lor.
