Într-o dimineață rece, un bărbat stă primul la coadă la ghișeu, cu un dosar plin de acte în mâini și emoții în suflet. Tremurând din cauza frigului și poate a emoției, îi predă dosarul doamnei de la ghișeu, iar atunci când aceasta îi cere vârsta, pentru prima dată ezită să răspundă, deoarece nu și-o amintește exact.
În timp ce răspunde și își corectează greșelile legate de vârstă, doamna verifică atent documentele: „carnetul de muncă” – originalul și copia – pe care le ștampilează cu mențiunea „conform cu originalul”. Gândurile bărbatului se întorc la prima zi de muncă, când a purtat pentru prima oară halatul albastru de inginer și a fost întâmpinat cu respect de colegii săi, amintiri care i-au adus un strop de satisfacție în anii stagiaturii.
În continuare, este revizuit „livretul militar”, care îi aduce în minte zile însorite pe malul mării și împușcături trase în larg cu pistolul, alături de celebra țigară „Carpați” fără filtru, simbol al unei datorii îndeplinite față de țară.
Documentele următoare - „diploma de absolvire” și „adeverința de la facultate” - aduc cu sine amintirea examenului de diplomă, un moment important în care bărbatul și-a prezentat lucrarea de îmbunătățire a vitezei unei mașini de îmbuteliat sucuri. Deși nu a inovat profund, a schimbat câteva componente și a fost apreciat pentru efortul său, primind o notă bună după o prezentare susținută cu pasiune și emoție.
În amintirea tatălui său, un muncitor feroviar care visa pentru el o carieră la CFR, bărbatul poartă cu sine conștientizarea drumurilor care nu s-au deschis în fața sa.
Doamna de la ghișeu îi predă copia „certificatului de naștere al fiicei”, menționând că acest document este necesar doar femeilor, iar copiii lor îl primesc doar ca formalitate. Îi ștampilează copia buletinului, observând schimbarea subtilă a chipului său, în contrast cu pozele alb-negru din documentele mai vechi, amintiri ale tinereții când era plin de viață și speranțe.
Bărbatul își admiră chipul obosit în oglindă, gândindu-se cum i-ar plăcea ca doamna să vadă omul din trecut, nu pe cel învins de vreme și greutăți, sperând că într-o zi va putea spune: „Veniți peste 35 de ani”, iar el să plece liber și plin de dorință de viață. Dar acum, tremurând și cu gura uscată, continuă să aștepte.
În cele din urmă, doamna analizează încă o adeverință, iar bărbatul închide ochii și încearcă să șteargă amintirile dureroase legate de un loc de muncă prost plătit și prost apreciat. Documentele sunt înfipte într-un dosar cu șină, iar dimineața rece se scurge în tăcere, marcând fiecare etapă a unui parcurs de viață alături de toate bucuriile și eșecurile sale.
