O copie foarte rară a Declarației de Independență a Statelor Unite, datând din 1776, a fost redescoperită în arhivele naționale ale Marii Britanii, unde a stat neobservată mai bine de două secole. Documentul se afla într-un volum vechi de corespondență a Marinei Regale britanice, conform relatărilor The Guardian.
Descoperirea a fost realizată întâmplător de voluntarul Michael Scurr, în cadrul Arhivelor Naționale din Kew, în vestul Londrei. În timpul unei sesiuni de catalogare a unor documente neînregistrate anterior, Scurr a dat peste o pagină ce începea cu „In Congress, July 4, 1776”, fraza iconică ce dă startul Declarației de Independență a SUA. Emoția momentului l-a determinat să cheme imediat un supraveghetor pentru a confirma valoarea obiectului găsit.
Este vorba despre una dintre cele doar 11 copii cunoscute ale tipăririi „Exeter”, o versiune timpurie a Declarației, produsă între 16 și 19 iulie 1776 în orașul Exeter, New Hampshire. Această copie este singura cunoscută care se găsește în afara Statelor Unite ale Americii. La acea vreme, astfel de broșuri erau folosite pentru difuzarea rapidă a noilor informații către public.
Graham Moore, expert în documente la Arhivele Naționale, a subliniat că importanța documentului nu derivă doar din raritatea sa, ci și din traseul fascinant pe care l-a urmat până să fie păstrat în arhivele britanice.
Copia a ajuns în posesia britanicilor după ce nava corsară americană „Dalton” a fost capturată în largul coastei Spaniei, în decembrie 1776. Nava avea la bord numeroase documente valoroase, printre care „Declarația de Independență”, care, spre deosebire de alte acte oficiale, a fost catalogată pur și simplu ca „un alt document” și astfel uitată în arhivele marine.
Eleazer Johnson, căpitanul navei „Dalton”, era un susținător declarat al cauzei americane. Se crede că el a cumpărat această copie în Portsmouth, New Hampshire, înainte de capturarea vasului. În fața autorităților britanice, Johnson și-a susținut cetățenia americană, fapt perceput la vremea respectivă ca o trădare pentru Coroana britanică.
Amanda Bevan, șefa departamentului de documente juridice de la Arhivele Naționale, și-a imaginat că Johnson ar fi putut citi Declarația cu glas tare pe puntea navei, pentru a-și motiva echipajul, compus din aproximativ 120 de bărbați din diverse naționalități, despre idealurile pentru care luptau și riscurile pe care și le asumau.